Risipă alimentară în Moldova: Aproape 180.000 de tone de produse aruncate anual, suficient pentru a hrăni un milion de oameni

În Republica Moldova, risipa alimentară atinge aproape 180.000 de tone anual, echivalentul a 3.000 de vagoane de marfă, suficient pentru a hrăni mai mult de un milion de oameni care trăiesc sub pragul sărăciei, potrivit unui studiu realizat de IDIS Viitorul. În 2023, risipa alimentară s-a ridicat la 71 kg pe persoană, iar pentru 2024 este estimată o scădere ușoară la 70 kg.

 

În ciuda acestui fapt, doar 0,15% din alimentele risipite sunt recuperate prin inițiative ca Banca de Alimente. Studiul arată că prețurile alimentelor au crescut cu 76,5% în ultimii cinci ani, iar moldovenii continuă să cheltuie aproape 40% din bugetul gospodăriei pentru alimente, fiind depășiți doar de ucraineni în Europa.

Risipa provine în mare parte din comportamentul consumatorilor, care aruncă aproximativ 40% din totalul produselor alimentare. Producătorii și procesatorii de alimente, respectiv magazinele, contribuie și ele la această problemă. Valoarea totală a produselor alimentare pierdute în 2024 este estimată la 20,5 miliarde de lei, iar expertul Veaceslav Ioniță subliniază necesitatea combaterii acestei risipe pentru a îmbunătăți eficiența economică și a reduce sărăcia.

Tags: alimentarăMoldovarisipa
Categorii: SocialȘtirile zilei