StiripesurseSintezeRohani îl îndeamnă pe Biden să deschsă o nouă pagină şi...

Rohani îl îndeamnă pe Biden să deschsă o nouă pagină şi să revină la ‘situaţia care prevala’ înainte de epoca Trump

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rohani îl îndeamnă pe preşedintele american ales Joe Biden să deschsă o nouă pagină cu Iranul şi să revină la ”situaţia care prevala” înainte de epoca Donald Trump, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Iranul şi Statele Unite pot amândouă să decidă şi să anunţe că revin la situaţia care prevala înainte de 20 ianuarie 2017”, data instalării lui Donald Trump la Casa Albă, a subliniat Hassan Rohani miercuri, într-o şedinţă de Guvern.

Citește și : Grecia, Italia, Spania şi Malta au semnat un memorandum comun asupra noului Pact european privind migrația

”Politica Guvernului Republicii islamice este: respectarea angajamentelor în schimbul respectării angajamentelor, fapte contra fapte, reducerea tensiunilor faţă de reducerea tensiunilor, respect în schimnul respectului”, a declarat Rohani.

”Dacă există o asemena voinţă la viitorii lideri americani, cred că va fi foarte uşor să ne rezolvăm” problemele, a apreciat preşedintele iranian, în opinia căruia o revenire la situaţia de dinaintea lui Trump ar putea ”schimba complet cursul lucrurilor”.


Inamici de peste 40 de ani, Teheranul şi Washingtonul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980.

Iranul şi Statele Unite au reuşit, cu toate acestea, să se apropie şi să încheie Acordul internaţional de la Viena din 2015 în dosarul nuclear, în timpul preşedinţiei lui Rohani, pe când la Casa Albă se afla Barack Obama.

Însă Donald Trump a scos Statele Unite din acest pact în mai 2018, în numele unui politici de ”presiune maximă” asupra Iranului, cu lovituri de sancţiuni economice punitive care au aruncat republica islamică într-o recesiune violentă.

În ripostă, Teheranul s-a dezangajat în mare parte din Acordul de la Viena, iar în această atmosferă de tensiuni exacerbate Iranul şi Statele Unite s-au aflat în două rânduri, începând din iunie 2019, pe marginea prăpastiei unui război.

Citește și : Bulgaria impune restricții mai dure în lupta cu coronavirusul

După anunţarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale americane de la 3 noiembrie, Guvernul lui Rohani şi-a multiplicat semnele unei deschideri faţă de fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, care şi-a exprimat dorinţa ca Statele Unite să revină în cadrul Acordului de la Viena.

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat marţi împotriva ”speranţei” unei ”deschideri” faţă de Occident, apreciind că ”nu putem avea încredere în străini”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.