StiripesurseȘtirile zileiRoma, Parisul și Berlinul cer oprirea tuturor ingerințelor străine în Libia

Roma, Parisul și Berlinul cer oprirea tuturor ingerințelor străine în Libia

Publicat:

Franţa, Italia şi Germania au cerut încetarea “tuturor ingerinţelor” actorilor străini în Libia şi au îndemnat părţile libiene aflate în conflict să “încheie imediat şi necondiţionat luptele”, potrivit unei declaraţii comune dată publicităţii joi seară, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Faţă de riscul crescând de deteriorare a situaţiei din Libia şi a escaladării regionale, Franţa, Germania şi Italia fac apel la toate părţile libiene să încheie imediat şi necondiţionat luptele şi să suspende consolidarea în curs a mijloacelor militare pe întreg teritoriul ţării”, au subliniat cele trei ţări europene.

Citește și: CUTREMUR puternic în China

Totodată, Franţa, Italia şi Germania “îndeamnă actorii străini să pună capăt tuturor ingerinţelor şi să respecte pe deplin embargoul privind armele instituit de Consiliul de Securitate al ONU”, se mai arată în declaraţie.

Libia este puternic afectată de violenţe şi lupte interne de putere după căderea regimului Muammar Gaddafi în 2011. Două autorităţi rivale concurează pentru putere în Libia din 2015: guvernul de uniune naţională (GNA) al premierului Fayez al-Sarraj cu sediul la Tripoli, format în baza unui acord susţinut de ONU, şi tabăra condusă de mareşalul Khalifa Haftar în estul ţării.


Rusia sprijină, alături de Egipt şi Emiratele Arabe Unite, forţele mareşalului Haftar împotriva GNA, care este sprijinit militar de Turcia.

Franţa, deşi neagă public, este acuzată de Ankara şi de o serie de analişti că a acordat sprijin mareşalului Haftar.

Citește și: Nancy Pelosi vrea ca Washingtonul să devină al 51-lea stat american

Preşedintele francez Emmanuel Macron a denunţat luni “jocul periculos” al Turciei în Libia, în care vede o nouă demonstraţie a “morţii cerebrale” a NATO.

Miercuri, ministrul italian de externe Luigi di Maio, aflat în vizită la Tripoli, a cerut alături de premierul Fayez al-Sarraj încetarea intervenţiilor străine în Libia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Semne de dificultate în sectorul IT din R.Moldova

În primul trimestru al anului 2026, valoarea adăugată din sectorul „Servicii informatice și comunicații” a scăzut cu 8% față de primul trimestru al anului...

Doi decani ai Universității de Stat din Comrat, reținuți de CNA într-un dosar de corupție. Rectorul este cercetat în libertate

Doi decani ai Universității de Stat din Comrat au fost reținuți de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-o cauză penală privind fapte de corupere...

Semințele de floarea-soarelui din R.Moldova, principalul produs exportat în 2026

În primele cinci luni ale anului 2026, exporturile Republicii Moldova au depășit 23,31 miliarde de lei, iar semințele de floarea-soarelui rămân principalul produs exportat,...

Prognoză meteo: Cer variabil cu ploi izolate de scurtă durată

Astăzi, 18 iunie, cerul va fi variabil. Pe arii extinse vor cădea ploi de scurtă durată, însă în timpul zilei vremea va fi în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.