StiripesurseExterneRomânia, alături de alte 16 state europene, s-a pronunțat pentru sancțiuni...

România, alături de alte 16 state europene, s-a pronunțat pentru sancțiuni împotriva traficanților de migranți

Publicat:

Un număr de 17 țări europene, printre care și România, dar și două state din afara Uniunii Europene, Andorra și Regatul Unit, au semnat joi o declarație comună în care susțin abordarea de ‘soluții inovatoare’ pentru a lupta împotriva imigrației ilegale, printre care se numără ‘regimuri de sancțiuni’ împotriva grupurilor de traficanți, informează vineri EFE.

Textul a fost redactat în timpul summitului Comunității Politice Europene (CPE) care a reunit la Copenhaga reprezentanți din 47 de țări, atât din clubul comunitar, cât și din state vecine, în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola.

Această declarație a fost semnată de reprezentanții Andorrei, Austriei, Belgiei, Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Danemarcei, Germaniei, Greciei, Italiei, Maltei, Regatului Țărilor de Jos, Poloniei, Portugaliei, României, Suediei și Regatului Unit.

Documentul pledează pentru ‘măsuri mai ferme împotriva traficanților’ printr-o mai bună gestionare a frontierelor externe și colaborare ‘în noi modalități de a combate bandele de traficanți, cum ar fi folosirea regimurilor de sancțiuni’.

În plus, declarația susține aplicarea Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Convenției privind Refugiații ‘într-un mod care să protejeze împotriva abuzului și să permită guvernelor să facă față provocărilor moderne’.


În vederea creșterii numărului de repatrieri ale imigranților considerați ilegali, semnatarii intenționează să ‘formeze alianțe noi și inovatoare, inclusiv cu țări terțe, pentru a accelera procesarea și a scădea presiunile interne’, precum și să utilizeze instrumente precum diplomația și acordarea de vize.

De asemenea, documentul comun promovează ‘colaborarea cu țările de origine și de pe rutele de tranzit’ pentru a stimula dezvoltarea, crearea de locuri de muncă, educația și întoarcerile voluntare ‘pentru a realiza alianțe reciproc avantajoase’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.