StiripesurseExterneRomânia are cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, în special...

România are cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, în special la alimente

Publicat:

România este, în continuare, ţara cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, în special la alimente, deşi am trecut printr-o inflaţie mare, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat de Agerpres.

“Avem un raport care e un pic amestecat. Eu zic că are şi lucruri bune, şi lucruri mai puţin bune (…) Prima concluzie (a raportului, n.r.) şi aş spune dintre cele pozitive e faptul că avem inflaţia în scădere. România a trecut, ca toată Europa, printr-o perioadă inflaţionistă. Cauzele le putem discuta. O combinaţie de criză declanşată de război, de invazia rusă din Ucraina, prin creşterea preţului la energie, ce a afectat toată economia, dar şi cheltuielile mari pe care le-am făcut şi noi în România şi celelalte ţări din Europa în perioada Covid-ului pentru a compensa impactul economic al închiderii economiei.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Acum, inflaţia, din fericire, se duce din nou spre cifre “low-digit”, undeva pe la 4-5% rată anuală, ceea ce e mai aproape de ce aveam noi înainte de perioada Covid. Din punctul nostru de vedere, şi nu numai al nostru, deşi am trecut prin inflaţia asta mare, totuşi România a rămas în continuare ţara cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană. Deci, avem în special la alimente cele mai scăzute preţuri din Uniune.

Un pic deasupra noastră, cu preţuri ceva mai mari, sunt Polonia şi Bulgaria. Am fost prevenit că nu mă va crede nimeni când spun asta şi sunt pregătit pentru mirare. Ideea e că, totuşi, România are în continuare cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană şi spune şi Eurostat”, a spus Chiriţoiu, la conferinţa “Concurenţa în sectoare cheie”.


Citeşte şi:  The Hill: România este noul aliat indispensabil al Americii în Europa de Est

Potrivit şefului autorităţii de concurenţă, pieţele în România au rămas funcţionale şi există concurenţă în piaţă, ceea ce “ne ajută să absorbim şocul inflaţionist”.

“Totuşi, dacă pe ansamblu, preţurile au rămas mai mici decât în alte ţări, vedem şi zone în care avem preţuri ceva mai mari decât în ţările din jur. Zonele pe care ne-am concentrat în investigaţii au fost pe produse alimentare, unde aveam genul aceasta de creşteri mai mari. Vom face acest lucru în continuare.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Sunt un semnal de alarmă, dar nu sunt neapărat o dovadă de încălcare a legii, însă sunt un factori care ne atenţionează că ceva nu funcţionează bine în acea industrie şi e posibil să existe comportamente anticoncurenţiale pe care trebuie să le identificăm şi să le combatem. Spun că acum Consiliul merge la turaţia lui maximă, nu cred că putem să mai creştem volumul de activitate, dar putem face o activitate mai inteligentă. Până la acest moment am derulat 60 de investigaţii”, a subliniat Bogdan Chiriţoiu.

Consiliul Concurenţei organizează, miercuri, conferinţa cu tema “Concurenţa în sectoare cheie – 2024”, în cadrul căreia sunt abordate teme privind importanţa asigurării unui mediu concurenţial funcţional şi stabil, precum şi efectele pozitive pe care implementarea corectă a regulilor de concurenţă le are asupra mediului economic şi asupra consumatorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Războiului din Orientul Mijlociu reprezintă o amenințare serioasă pentru economia globală, transmite conducerea FMI. Țările sărace ar putea fi cele mai afectate

Oficialii avertizează că situația din Orientul Mijlociu ar reprezenta în continuare o „amenințare serioasă” pentru economia globală, chiar și în scenariul în care conflictul...

Katy Perry, acuzată de agresiune sexuală

Katy Perry este acuzată de agresiune sexuală. Poliţia australiană a confirmat miercuri că a deschis o anchetă în acest sens, după ce actriţa australiană...

Liquid Glass ajunge pe WhatsApp. Testul simplu care îți spune în 10 secunde dacă îl ai pe telefon

WhatsApp extinde treptat noul design Liquid Glass pentru utilizatorii de iPhone, odată cu lansarea iOS 26. Interfața devine translucidă, cu efecte de profunzime și...

Chiar și o conversație ‘plictisitoare’ din care nu poți scăpa poate avea un beneficiu surprinzător

Cu toții ne temem să nu rămânem blocați într-o conversație cu acel vecin care nu se oprește din vorbit despre rutina lui, dar un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.