StiripesurseȘtirile zileiRomânia este aproape să preia Portul Giurgiulești din Republica Moldova

România este aproape să preia Portul Giurgiulești din Republica Moldova

Publicat:

România este aproape să preia Portul Giurgiulești, aflat la granița cu județul Galați.

„Suntem acum în discuții și pentru achiziția Portului Giurgiulești din Republica Moldova. Este foarte strategic poziționat. Teoretic, suntem în semnarea contractului. Am avut o discuție cu cei (n.r. de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), le-am făcut o ofertă și a fost acceptată. Sunt câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească și cei din Republica Moldova. Va trebui să prelungească durata de exploatare a portului, care e până în 2030 astăzi. Ca să aibă sens investiția, să fie profitabilă și pentru România, trebuie să avem garanția că putem exploata și după 2030. Ei sunt deschiși și vor face această modificare cât mai curând posibil”, a declarat ministrul român al Transporturilor, Ciprian Șerban, pentru DCNews.

Citește și: Sprijin financiar transparent în școli. Donații de peste 966 mii lei

Urmează să aibă loc o discuție săptămâna viitoare cu Vladimir Bolea care conduce Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

România și-a prezentat interesul pentru preluarea Portului de la Giurgiulești încă din 2023, acesta jucând un rol-cheie în aprovizionarea cu mărfuri către și dinspre Ucraina.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cazurile de afecțiuni ORL se dublează vara

Numărul pacienților care ajung la medic cu probleme ORL, precum otita, rinita, rinosinuzita sau durerile în gât, s-a dublat în sezonul cald. Potrivit Institutului...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.