StiripesurseExterneRomânia nu poate trata nici astăzi marii arși. Un tânăr din...

România nu poate trata nici astăzi marii arși. Un tânăr din Botoșani, rănit grav, refuzat de marile spitale

Publicat:

România nu poate trata nici astăzi marii arși. Un tânăr din Botoșani, rănit grav, refuzat de marile spitale

Un tânăr din Botoșani nu poate primi tratament de specialitate din cauza lipsei de locuri în spitalele de arşi. Acest lucru se întâmplă la 9 ani de la tragedia din Colectiv, în care și-au pierdut viața 64 de persoane.

Incidentul care l-a adus pe botoșănean în situația gravă a avut loc joi după-amiază, în localitatea Ştefăneşti, relatează Monitorul de Botoșani, potrivit stiripesurse.

Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record

Tânărul a încerca să alimenteze rezervorul unei drujbe pentru a o putea folosi la tăiat crengi când a scăpat recipientul cu benzină pe jos, iar lichidul s-a aprins imediat de la chiştocul de ţigară pe care îl aruncase lângă el cu câteva momente înainte.

Disperat tânărul a apelat serviciul 112, cerând ajutor. La faţa locului a ajuns o ambulanţă cu asistent din zonă, iar de la Botoşani a fost trimis echipajul SMURD.


„Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru un pacient în vârstă de 26 de ani, sex masculin, care prezenta arsură prin flacără produsă accidental, în urma manipulării cu un bidon de benzină. Arsura reprezintă aproximativ 60% din suprafața corpului, la nivel toracic posterior, membre superioare şi membre inferioare, gradul II-III. Pacientul este stabilizat din punct de vedere hemodinamic, cu suport electronic”, a precizat medicul primar Ramona Guraliuc, coordonatorul UPU-SMURD Botoşani.

Conform protocolului instituit de Ministerul Sănătăţii, în cazul persoanelor arse există „recomandare transfer imediat în centre specializate pentru tratarea arsurilor a pacienţilor arşi care au arsuri de profunzime intermediară (Gr. 2A – 2B) cu suprafaţa arsurii mai mare de 30% din suprafaţa corporală la pacienţii cu vârsta între 14-50 de ani, arsuri profunde (Gr. 3)  peste 15% din suprafaţa corporală la orice vârstă”.

Medicii din cadrul UPU-SMURD au încercat în zadar să găsească un loc pentru acesta într-un spital din ţară în care sunt paturi pentru tratarea arsurilor foarte grave. Niciunul dintre acele locuri nu era, ieri la amiază, disponibil.

Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)

34 de paturi pentru pacienții cu arsuri grave

În acest moment, România are 34 de paturi pentru mari arși.

Șase sunt la Spitalul „Floreasca”, iar câte cinci la Spitalul de Arși din București, la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași și la Spitalul Județean Timișoara. Alte trei se află la Spitalul Clinic „Bagdasar-Arseni”. 10 paturi pentru copii sunt disponibile la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

Există un singur Centru de Mari Arși în țara noastră, la Spitalul „Floreasca”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.