
Oraşul bulgar Ruse va găzdui la 4 mai o reuniune informală a preşedinţilor din Bulgaria, Austria şi România, ţările care asigură succesiv, începând cu 1 ianuarie 2018, preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a informat biroul de presă al administraţiei prezidenţiale bulgare, relatează marţi BTA, potrivit agerpres.
Summitul informal are loc la invitaţia preşedintelui bulgar Rumen Radev.
Citeşte şi: Donald Trump mai pierde un om-cheie la Casa Albă
Cei trei preşedinţi vor dezbate subiecte de interes aflate pe agenda europeană, care sunt şi printre priorităţile actualei preşedinţii bulgare a Consiliului UE.
Reuniunea informală la nivel înalt de la Ruse este o expresie a dorinţei politice a celor trei state de a asigura consistenţa poziţiilor comune esenţiale pe agenda UE, precum perspectiva europeană a Balcanilor Occidentali, viitorul politicii de coeziune şi interconectarea reţelelor de transport şi energie în regiune, relevă sursa citată.
Ruse, oraş riveran Dunării, a fost ales ca gazdă a acestui summit întrucât unul dintre principalele subiecte de discuţie va fi dezvoltarea regiunii Dunării, ce are o mare semnificaţie pentru creşterea economică în UE.
Vezi şi: Armata siriană a doborât mai multe rachete ce au vizat provincia Homs – VIDEO