StiripesurseDiasporaRomânia va participa la un summit trilateral organizat în Bulgaria

România va participa la un summit trilateral organizat în Bulgaria

Publicat:

Oraşul bulgar Ruse va găzdui la 4 mai o reuniune informală a preşedinţilor din Bulgaria, Austria şi România, ţările care asigură succesiv, începând cu 1 ianuarie 2018, preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a informat biroul de presă al administraţiei prezidenţiale bulgare, relatează marţi BTA, potrivit agerpres.

Summitul informal are loc la invitaţia preşedintelui bulgar Rumen Radev.

Citeşte şi: Donald Trump mai pierde un om-cheie la Casa Albă

Cei trei preşedinţi vor dezbate subiecte de interes aflate pe agenda europeană, care sunt şi printre priorităţile actualei preşedinţii bulgare a Consiliului UE.

Reuniunea informală la nivel înalt de la Ruse este o expresie a dorinţei politice a celor trei state de a asigura consistenţa poziţiilor comune esenţiale pe agenda UE, precum perspectiva europeană a Balcanilor Occidentali, viitorul politicii de coeziune şi interconectarea reţelelor de transport şi energie în regiune, relevă sursa citată.


Ruse, oraş riveran Dunării, a fost ales ca gazdă a acestui summit întrucât unul dintre principalele subiecte de discuţie va fi dezvoltarea regiunii Dunării, ce are o mare semnificaţie pentru creşterea economică în UE.

Vezi şi: Armata siriană a doborât mai multe rachete ce au vizat provincia Homs – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.