StiripesurseCultură și MediaDiverseRomânia, pe locul al treilea între destinațiile de vacanță preferate ale...

România, pe locul al treilea între destinațiile de vacanță preferate ale bulgarilor

Publicat:

Peste un sfert de milion de bulgari au ales Grecia ca destinaţie de vacanţă în luna iulie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, citate de Novinite, transmite News.ro. Pe locul al doilea în topul preferinţelor turiştilor bulgari în luna iulie se află Turcia, urmată de România, cu peste 90.000 de vizitatori bulgari.

În luna iulie, aproape 262.000 de bulgari au ales Grecia ca destinaţie de vacanţă, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, potrivit stiripesurse.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Turcia şi-a păstrat poziţia de a doua cea mai populară destinaţie, atrăgând peste 253.000 de vizitatori bulgari.

Statisticile arată că, pentru ambele destinaţii, majoritatea călătoriilor au avut un scop recreativ – în principal vacanţe şi excursii – în timp ce un număr semnificativ mai mic de deplasări au fost în interes de afaceri sau din alte motive personale.


Dincolo de cele două destinaţii de top, mai multe alte ţări au atras un număr considerabil de călători bulgari. România s-a clasat pe locul al treilea, cu 91.700 de vizitatori, urmată de Germania, cu 56.700, şi de Serbia, cu 54.300. Italia a atras 38.400 de bulgari, în timp ce Franţa a primit 34.800..

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Datele mai arată că Republica Macedonia de Nord a fost vizitată de 33.200 de bulgari în iulie, Spania de 31.500, iar Austria de 28.800.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Semnalele discrete prin care pisica poate ascunde o afecțiune gravă

Pisicile au tendința de a ascunde problemele de sănătate, iar schimbările aparent minore de comportament pot indica afecțiuni care necesită intervenție medicală. Medicii veterinari atrag...

Kaylee Hottle, cunoscută pentru rolul din ‘Godzilla’, a murit într-un accident de mașină la 18 ani

Kaylee Hottle, o actriță surdă cunoscută pentru rolul său principal din filmele „Godzilla”, a murit într-un accident de mașină la doar 18 ani. Viteza...

Penélope Cruz și Javier Bardem revin împreună în ‘Bunker’, selectat la Veneția

Penélope Cruz și Javier Bardem vor concura pentru Leul de Aur la cea de-a 83-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția...

Un organ ignorat zeci de ani revine în atenția cercetătorilor. Legătura cu longevitatea

Timusul, o glandă puțin cunoscută aflată sub stern și în fața inimii, atrage din nou atenția oamenilor de știință, care cred că ar putea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.