StiripesurseȘtirile zileiRomânia salută parcursul european al Moldovei

România salută parcursul european al Moldovei

Publicat:

Ambasada României în Republica Moldova salută progresele înregistrate de Republica Moldova în parcursul său european, la 12 ani de la liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni.

Potrivit autorităților române, eliminarea vizelor a avut un impact semnificativ asupra populației, facilitând menținerea legăturilor cu diaspora, accesul la oportunități economice și consolidarea conexiunilor cu spațiul european.

Citeşte şi: O posibilă dronă a fost găsită pe acoperişul unui bloc din Capitală – Stiripesurse.md

„Aceste beneficii se reflectă nu doar în mobilitate, ci și în consolidarea unei societăți deschise, dinamice și ancorate în valorile europene”, au declarat oficialii ambasadei.

Totodată, autoritățile române și-au reafirmat sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, inclusiv prin facilitarea contactelor între cetățeni, susținerea reformelor și promovarea unei apropieri ireversibile de Uniunea Europeană.


Astăzi se împlinesc 12 ani de la abolirea regimului de vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova în Spațiul Schengen, începând cu 28 aprilie 2014. Până în aprilie 2026, peste 2,7 milioane de moldoveni au beneficiat de acest regim, efectuând aproape 21 de milioane de călătorii în Europa.

În perioada 2014–2019, numărul beneficiarilor a crescut constant, de la circa 158.000 la aproximativ 891.000 anual. Rata refuzurilor de intrare și a șederilor ilegale s-a menținut la niveluri reduse, potrivit Frontex.

În anii 2020–2021, pandemia de COVID-19 a redus semnificativ mobilitatea, însă în perioada 2022–2025 valorile au revenit la nivelurile de dinaintea crizei sanitare, cu aproximativ un milion de beneficiari anual și circa 2,5 milioane de călătorii.

Autoritățile subliniază că menținerea regimului fără vize depinde de respectarea regulilor de intrare și ședere în Spațiul Schengen. În același timp, începând cu 10 aprilie 2026, a fost introdus Sistemul de intrare/ieșire (EES), care nu modifică regulile, dar poate prelungi timpul de verificare la frontieră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Integrarea europeană – motor pentru dezvoltarea mediului de afaceri

Integrarea europeană devine un factor-cheie pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Republica Moldova, oferind acces la o piață de circa 450 de milioane de...

Trei noi terenuri fitness în aer liber

Alte trei noi terenuri de fitness în aer liber au fost amenajate în sectoarele capitalei, anunță administrația publică locală. Citește și: MAE: În microbuzul implicat...

Putin afirmă că peste 700.000 de soldați ruși luptă în Ucraina

Rusia are peste 700.000 de soldați desfășurați în zona de război din Ucraina, a menționat președintele rus Vladimir Putin, la o întâlnire cu militarii...

Autoritățile cer intervenții pentru eradicarea ambroziei

Proprietarii de terenuri și autoritățile locale sunt îndemnate să intervină pentru combaterea ambroziei prin cosire repetată, smulgere și, după caz, erbicidare. Citește și: Evoluție remarcabilă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.