StiripesursePoliticăRomânia, sprijin ferm pentru R.Moldova și Ucraina în procesul de aderare...

România, sprijin ferm pentru R.Moldova și Ucraina în procesul de aderare la UE

Publicat:

Într-un context geopolitic complex, România, Republica Moldova și Ucraina și-au consolidat parteneriatul printr-un eveniment parlamentar și diplomatic de importanță strategică, organizat în Maramureș.
La reuniunea comisiilor juridice din parlamentele celor trei țări, desfășurată la Moisei, a fost adoptată o rezoluție în care este stipulată sprijinirea fermă a Republicii Moldova și Ucrainei în procesul de aderare la Uniunea Europeană, transmite IPN.

Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României își asumă să sprijine continuarea reformelor pentru promovarea statului de drept, a drepturilor și valorilor fundamentale și rămâne un partener apropiat al Comisiilor juridice din legislativul Republicii Moldova și al Ucrainei.

De asemenea, membrii comisiilor condamnă acțiunile hibride din partea altor state vizând subminarea instituțiilor democratice îndreptată împotriva statelor membre ale Uniunii Europene și statelor în curs de aderare.

Citeşte şi: Două drone au violat spaţiul aerian al Moldovei – Stiripesurse.md

„S-au împlinit 3 ani de la invazia totală a Rusiei în Ucraina, iar noi condamnăm ferm războiul de agresiune purtat de Federația Rusă și reafirmăm sprijinul nostru pentru restabilirea păcii juste și durabile, respectând independența politică, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în granițele internațional recunoscute”, se arată în rezoluție.

Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș, membru al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului României, a declarat că evenimentul de la Moisei a demonstrat că există o viziune comună pentru un viitor european, bazat pe democrație, securitate și prosperitate.


„În calitate de președinte al Comisiei pentru cultură și media și membru al Comisiei juridice din Senatul României, dar și de inițiator al evenimentului de la Moisei, am susținut și voi continua să susțin acest efort instituțional, esențial pentru stabilitatea regiunii noastre”, a mai spus senatorul Cristian-Augustin Niculescu-Țâgârlaș.

Rezoluția a fost semnată de către președinții Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României, Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul Republicii Moldova și Comitetului pentru politică juridică din Rada Supremă a Ucrainei. De asemenea, documentul a fost semnat și de președintele Comisiei pentru cultură și media și președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.