StiripesurseExterneRomânia, una dintre cele mai importante pieţe europene pentru turismul din...

România, una dintre cele mai importante pieţe europene pentru turismul din Slovacia

Publicat:

Organizaţia naţională de promovare a turismului din Slovacia, Slovakia Travel, a lansat o serie de evenimente menite să promoveze Slovacia ca destinaţie atractivă pentru vacanţele de iarnă, în contextul sezonului de iarnă care se apropie, concentrându-se iniţial pe promovarea turismului din străinătate şi prezentând frumuseţea iernilor slovace în Ungaria şi România, relatează sâmbătă agenţia slovacă de presă TASR.

Reprezentanţi din regiunile munţilor Tatra, ai oraşului Banska Bystrica şi împrejurimilor sale, precum şi ai satului Donovaly (regiunea Banska Bystrica) au participat la o prezentare a oportunităţilor pentru vacanţa de iarnă din Slovacia, la Budapesta, partenerilor şi presei din Ungaria. Evenimentul de la Budapesta a făcut parte dintr-o serie de activităţi mai ample de atragere a turiştilor ungari în Slovacia, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Dar Slovakia Travel îşi extinde activităţile şi spre Balcani, notează TASR. În ultimele zile, în oraşul românesc Timişoara a avut loc un atelier B2B de succes, care a reunit experţi în turism slovaci şi români. Un total de 12 turoperatori slovaci – reprezentanţi de hoteluri şi organizaţii regionale de turism – şi-au prezentat ofertele de călătorie în faţa a 25 de parteneri români, inclusiv agenţii de turism, mass-media şi influenceri.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE


România este una dintre cele mai importante pieţe europene pentru Slovacia. Aproape 30.000 de turişti români au vizitat Slovacia între ianuarie şi august ale acestui an, mai notează TASR.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Accident fatal la Taraclia. Șoferul a murit pe loc

Polițiștii din Taraclia investighează un accident rutier produs astăzi în apropierea satului Valea Perjei. Citește și: Trei polițiști de la Inspectoratul de Poliție Botanica, reținuți...

Cântăreață iraniană – condamnată la lovituri de bici după un concert online

Cunoscuta cântăreață iraniană Parastoo Ahmadi a fost condamnată la o pedeapsă corporală cu mai multe lovituri de bici după ce a susținut un concert...

Costiuc cere demisia lui Gherasim din Consiliul TRM

Vasile Costiuc și mai mulți reprezentanți ai partidului „Democrația Acasă” cer demisia membrului Consiliului de Supraveghere al Teleradio Moldova, Arcadie Gherasim. Citește și: PAS contestă...

Concediile profesorilor ar putea fi reduse

Zilele de concediu ale profesorilor și ale altor angajați din sistemul educațional ar putea fi reduse, în urma unui proiect înaintat de Ministerul Muncii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.