X

România va oferi R.Moldova un laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, apei și solului

România va oferi R.Moldova un laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, apei și solului

România va oferi Republicii Moldova un laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, apei și solului, anunțul a fost după ce astăzi, reprezentanții Ministerului Mediului au avut o ședință cu oficialii Agenției Naționale pentru Protecția Mediului din România (ANPM). Cei prezenți, împreună cu ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, au discutat despre disponibilitatea instituțiilor de a colabora strâns și de a oferi suport în implementarea reformelor și a politicilor durabile de mediu.

Ministrul Lazarencu și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de România și a subliniat importanța continuării eforturilor comune pentru atingerea obiectivelor stabilite în domeniul protecției mediului, potrivit realitatea.md.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

„La rândul său, Laurențiu-Alexandru Păștinaru, președintele ANPM, a reiterat că România este dispusă să ofere un laborator mobil pentru monitorizarea calității aerului, apei și solului în Republica Moldova. De asemenea, a fost discutată și reforma planificată la Agenția de Mediu din Republica Moldova, care urmărește creșterea eficienței și transparenței în gestionarea problemelor de mediu, inspirându-se din bunele practici implementate de România”, anunță Ministerul Mediului.

Totodată, participanții au convenit să continue dialogul și colaborarea intensă în vederea promovării unei dezvoltări durabile în domeniul protecției mediului și asigurarea unui viitor sustenabil pentru ambele țări. Această întâlnire este o continuare a colaborării stabilite în cadrul vizitei recente a delegației Republicii Moldova în România din luna trecută.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

Tags: ANPMMoldovaRomaniaSergiu Lazarencu
Social