StiripesursePoliticăRomânia va sprijini cu mijloace militare și non-militare Moldova, în cazul...

România va sprijini cu mijloace militare și non-militare Moldova, în cazul unui atac al Rusiei

Publicat:

Un astfel de atac ar transforma spațiul dintre Prut și Nistru într-o zonă tampon a Kremlinului.

La dezbaterea „Contribuția României la securitatea Republicii Moldova: așteptări și capacități”, organizată de agenția de presă IPN, profesorul la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și Universitatea din București, Cristian Barna, expert în securitate, a subliniat importanța sprijinului militar al României pentru Republica Moldova, un stat vulnerabil în fața amenințărilor Kremlinului, în contextul în care nu face parte din NATO.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

„România va sprijini militar Republica Moldova atunci când va fi necesar. Săptămâna trecută, a spus-o și șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, care a menționat Parteneriatul Strategic dintre România și Republica Moldova. A menționat faptul că România va sprijini cu mijloace militare și non-militare Republica Moldova, chiar în cazul unei invazii a Federației Ruse. Este o declarație foarte puternică, venită de la cel mai înalt nivel al armatei române. Pentru Federația Rusă, Republica Moldova reprezintă ultima parte vulnerabilă. Dacă realitățile strategico-militare ar permite, sunt convins că Federația Rusă ar repeta scenariul din Ucraina în Republica Moldova. Din fericire, realitățile de pe frontul din Ucraina nu permit acest lucru”, a spus Cristian Barna, potrivit RadioChișinău.

Dincolo de rezistența armatei ucrainene, alegerea democratică a autorităților din Republica Moldova reprezintă un alt garant al securității, a susținut fostul vice-premier pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan.


„Încă o garanție este că autoritățile moldovenești au fost alese democratic. În caz că vor apărea unele riscuri, există posibilitatea ca autoritățile să se adreseze statelor lumii, inclusiv României, după ajutor, începând cu situații de calamități și terminând cu situații de atac armat. În cazul dat, România va avea posibilitatea să răspundă, adoptând pe domeniul intern acele legi, hotărâri necesare pentru ca Armata Română să poată participa la astfel de operațiuni. România va face tot posibilul să nu admită apropierea tăvălugului rus de frontiera sa”, a spus Gheorghe Bălan.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Șeful Statului Major al Apărării din România, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat săptămâna trecută într-un interviu la Euronews că, în caz de atac, „România are instrumentele politice, militare și de altă natură pentru a sprijini Republica Moldova și mai ales cetățenii români din Moldova”.  

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Băncile vor fi obligate să își publice comisioanele pe o platformă unică

Băncile din Republica Moldova vor fi obligate să își transparentizeze comisioanele printr-o platformă unică, administrată de autoritatea de supraveghere și menită să permită compararea...

Unele state UE s-au opus deschiderii „accelerate” a negocierilor cu Moldova și Ucraina

Ungaria și alte state membre ale Uniunii Europene s-au opus păstrării în concluziile Consiliului European a sintagmei privind deschiderea „accelerată” a negocierilor de aderare...

Granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești

Asociațiile de business pot beneficia de granturi pentru promovarea exporturilor moldovenești. Sprijinul este oferit în cadrul celui de-al doilea apel de depunere a dosarelor...

Peste 60 de milioane de euro pentru școli moderne și spitale eficiente energetic

Republica Moldova va beneficia de finanțare în valoare de circa 60 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii educaționale și medicale. Contractele de finanțare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.