StiripesurseExterneRomânia vrea să devină jucător strategic în industria europeană a semiconductorilor

România vrea să devină jucător strategic în industria europeană a semiconductorilor

Publicat:

România face un pas important în direcția consolidării poziției sale în industria europeană a semiconductorilor, după ce a îndeplinit oficial o nouă țintă asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a anunțat că ținta 267 din PNRR a fost atinsă, ceea ce asigură finanțarea unor proiecte destinate dezvoltării capacităților de producție și cercetare în domeniul semiconductorilor și al procesoarelor cu consum redus de energie, potrivit Mediafax.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Conform ministerului, valoarea totală a investițiilor depășește 375 de milioane de euro, fonduri provenite din finanțare europeană. În acest cadru au fost semnate 23 de contracte de finanțare, iar în luna decembrie 2025 au fost efectuate plăți în valoare de 112 milioane de lei către beneficiarii proiectelor.

Printre companiile care au primit deja primele fonduri se numără Robert Bosch, NXP Semiconductors și Aumovio Technologies (fosta Continental Automotive), care urmează să implementeze proiecte considerate strategice pentru dezvoltarea sectorului microelectronicii.


Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Reprezentanții Ministerului Economiei susțin că aceste investiții contribuie la integrarea României în lanțurile europene de valoare din industria semiconductorilor, într-un context în care Uniunea Europeană încearcă să își reducă dependența de producătorii din afara blocului comunitar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.