StiripesurseȘtirile zileiRoșca – în vizită la Dubăsari. Securitatea energetică a localităților din...

Roșca – în vizită la Dubăsari. Securitatea energetică a localităților din perimetrul Zonei de Securitate – pe ordinea de zi

Publicat:

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Roman Roșca a efectuat o vizită de lucru în raionul Dubăsari, unde a avut întrevederi cu reprezentanții administrației raionale, primarii localităților și angajații serviciilor desconcentrate.

Citește și: Protest la Ministerul Agriculturii. Vlah și-a scos simpatizanții în stradă

În cadrul ședinței organizate la Consiliul Raional Dubăsari au fost abordate problemele prioritare din raion, în special asigurarea populației cu transport public regulat. Un alt subiect major a vizat securitatea energetică a localităților din perimetrul Zonei de Securitate. Viceprim-ministrul a dat asigurări că se întreprind măsuri pentru aprovizionarea cu gaze naturale în perioada rece, inclusiv prin lucrări de subtraversare a râului Nistru, în zona satului Pârâta, pentru conectarea la rețelele din dreapta Nistrului.

La Doroțcaia, în cadrul ședinței desfășurate la primărie, au fost discutate problemele comunitare, precum gestionarea gunoiștii locale și necesitatea susținerii proiectelor de dezvoltare. Ulterior, vicepremierul s-a întâlnit cu administrațiile și cadrele didactice ale Liceului Teoretic Doroțcaia și Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol. Principalele subiecte au vizat renovarea infrastructurii școlare, aglomerarea claselor și dificultățile legate de reîntoarcerea sediului liceului din or. Grigoriopol. A fost menționat faptul că, din 1 septembrie 2025, toate cantinele școlare vor asigura alimentație gratuită pentru elevii din ciclul gimnazial.

Vizita s-a încheiat la Gimnaziul Pârâta, unde au fost prezentate proiectele ce urmează a fi implementate. De exemplu, reparația acoperișului școlii va fi realizată prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2025, pentru care au fost alocate surse financiare în valoare de 950 mii lei. Alte proiecte importante, precum reabilitarea blocurilor sanitare și construcția unui complex sportiv destinat claselor primare – care în prezent nu dispun de o sală de sport proprie – vor fi implementate cu sprijinul partenerilor externi.


Aceștia contribuie substanțial la procesul de dezvoltare comunitară din perimetrul Zonei de Securitate, asigurând condiții mai bune pentru educația și formarea tinerilor din regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.