StiripesurseSintezeRouhani, încrezător că Joe Biden va relua angajamentele SUA în cadrul...

Rouhani, încrezător că Joe Biden va relua angajamentele SUA în cadrul acordului asupra programului nuclear iranian

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rouhani şi-a exprimat joi încrederea că preşedintele american ales Joe Biden va relua angajamentele americane în cadrul acordului asupra programului nuclear iranian din care Donald Trump a retras SUA, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu am nicio îndoială că perseverenţa poporului iranian din ultimii trei ani va forţa noua administraţie americană să cedeze şi să-şi reia angajamentele”, a spus Rouhani în timpul unor declaraţii televizate. “Sancţiunile vor fi atunci ridicate”, a adăugat el.

Citește și : Merkel îi bagă în ședință pe fondatorii BioNTech

Relaţiile dintre Washington şi Teheran sunt foarte tensionate după Revoluţia Islamică din 1979, însă ele s-au înrăutăţit şi mai mult după sosirea lui Donald Trump la Casa Albă, în 2016. În mai 2018 el a retras unilateral SUA din acordul asupra programului nuclear iranian, încheiat în 2015 cu marile puteri, şi a restabilit sancţiuni dure împotriva Teheranului.

Joe Biden şi-a exprimat dorinţa de a relua relaţiile diplomatice cu Iranul, însă ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a atenţionat în mai multe rânduri împotriva speranţelor pentru o deschidere cu Occidentul.


Miercuri, ayatollahul Ali Khamenei a afirmat că ostilitatea SUA faţă de Iran nu va înceta odată cu plecarea actualului preşedinte american Donald Trump de la Casa Albă, la 20 ianuarie. Potrivit lui Khamenei, Iranul trebuie să se întărească pentru a “neutraliza” sancţiunile impuse de administraţia Trump.

Citește și : Italienii vor fi vaccinați în masă imediat după Crăciun

În tandem cu declaraţiile lui Khamenei, preşedintele Rouhani a afirmat joi că nu trebuie pierdut timp. “Trebuie să acţionăm pentru a anula efectele sancţiunilor, după cum a spus ghidul suprem”. “Guvernul trebuie să facă tot ce-i stă în putere pentru a contracara sancţiunile”, a adăugat el.

Partenerii din acordul asupra programului nuclear iranian au avut miercuri o reuniune online pentru a încerca să calmeze lucrurile în aşteptarea noii administraţii americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.