Roxana Mînzatu, răspuns pentru cei care au criticat portofoliul european primit de România: ‘Europa este doar despre oameni’

Publicat:

Roxana Mînzatu, răspuns pentru cei care au criticat portofoliul european primit de România: ‘Europa este doar despre oameni’

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, susţine că ”Europa este doar despre oameni”, în contextul în care a fost criticată pentru că va conduce un portofoliu intitulat ”Oameni. Competenţe. Pregătire”. „Niciun portofoliu care se numeşte ”people”, oameni, nu are cum să fie gol de conţinut.

Întregul conţinut al proiectului european este despre europeni”, a explicat Mînzatu, care aminteşte că România a primit, pe lângă postul de comisar, şi poziţia de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene. ”Mai mult de atât nu cred că se putea. Poziţia de preşedinte a Comisiei Europene este ocupată”, a spus, ironic, Mînzatu, la Prima TV, transmite News.ro.


Citește și: La scrutinele din 20 octombrie, peste hotare vor fi deschise 234 de secții de vot

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, a fost întrebată în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă o afectează criticile primite după distribuirea portofoliilor. Europarlamentarii PNL au acuzat faptul că premierul Marcel Ciolacu a negociat un portofoliu slab pentru România – ”Oameni. Competenţe. Pregătire”.

”Nu sunt importanţi oamenii pentru Europa? Eu zic să golim Europa de oameni şi să vedem ce ne rămâne. Poate ne rămân nişte bani, tehnologii, autostrăzi, ce facem cu ele fără oameni? Nu vedem că Europa, într-un fel, se goleşte de resursă umană? Că e din cauza scăderii natalităţii, că e din cauză că poate talentele Europei nu rămân aici să lanseze ”unicornii” (companii de peste 1 miliard de dolari – n.r.) pe care-i vedem porniţi din start-up-uri în alte pieţe, cum ar fi cea americană. Nu e despre resursa umană? Nu e bine să trivializăm exact ceea ce ne doare mai tare. Credeţi că la nivel european nu e important să avem un responsabil exact pe ceea ce înseamnă investiţia umană? Doi la mână: ne uităm la rezultatul alegerilor şi la eurobarometre. Oamenii spun că le este afectat nivelul de trai, puterea de cumpărare, capacitatea de a-şi duce viaţa de zi cu zi. E bine să-i ignorăm? Mi se pare că nu trebuie să mergem pe acest discurs în care poate jignim europenii când spunem că oamenii nu sunt importanţi. Europa este doar despre oameni. Se ştie că Europa îşi protejează oamenii la un standard mult mai ridicat decât se întâmplă în alte părţi ale globului. Nu e bine să protejăm şi să continuăm să investim în acest model de viaţă şi pentru generaţiile care vin? Nu e bine ca un stat est-european, care are o istorie aparte, o dinamică socială aparte, să fie implicat direct în definirea acestor politici sociale? Eu zic că este extraordinar de bine. E o şansă în care România poate să contribuie la a defini legislaţia, politicile şi programele de finanţare cât mai aproape de nevoile reale ale cetăţenilor”, a răspuns Roxana Mînzatu.

De asemenea Roxana Mînzatu a mai fost întrebată dacă România putea să obţină mai mult decât acest portofoliu în urma negocierilor europene.

”Este extraordinar că România este vicepreşedinta Comisiei Europene. Că este Roxana Mînzatu, altă femeie sau alt bărbat, postul a fost alocat României. A şi menţionat Ursula von der Leyen că a vrut echilibru nu doar geografic între ţări şi echilibru de gen, ci şi între statele vechi membre şi cele nou-aderate. Este extraordinar de important. Mai mult de atât nu cred că se putea. Poziţia de preşedinte al Comisiei Europene este ocupată, mai mult decât atât nu cred că putea primi România”, a susţinut Roxana Mînzatu.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, ales pe o listă comună cu Roxana Mînzatu pentru Parlamentul European, a criticat portofoliul obţinut de România, numindu-l ”gol de conţinut”. În replică, Roxana Mînzatu susţine că un portofoliu dedicat oamenilor nu poate fi gol de conţinut.

”Sunt sigură că Siegfried e de acord că oamenii reprezintă întreg sensul şi conţinutul integrării europene. Dacă vrem o Europă competitivă, prosperă, sigură, o vrem pentru cetăţenii europeni şi o putem face doar cu cetăţenii europeni. Niciun portofoliu care se numeşte ”people”, oameni, nu are cum să fie gol de conţinut. Întregul conţinut al proiectului european este despre europeni. Eu sunt sigură că îşi va reconsidera evaluarea ieşind poate dintr-o logică în care România se află în preajma alegerilor”, a replicat Mînzatu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O angajată a unei fabrici de tancuri din Rusia, ce a vândut Ucrainei documente pentru o mie de euro, condamnată la 12 ani de...

O angajată a unei fabrici de tancuri din Rusia, ce a vândut Ucrainei documente pentru o mie de euro, condamnată la 12 ani de...

Roma va găzdui, în iulie 2025, conferința pentru reconstrucția Ucrainei

Roma va găzdui, în iulie 2025, conferința pentru reconstrucția Ucrainei Roma va găzdui următoarea Conferință pentru refacerea Ucrainei, la 10-11 iulie 2025. Anunțul a fost...

Numărul deceselor cauzate de mpox în Africa se apropie de 1.000, cel al infectărilor a depăşit 38.000

Numărul deceselor cauzate de mpox în Africa se apropie de 1.000, cel al infectărilor a depăşit 38.000 Bilanţul deceselor cauzate în Africa de actuala epidemie...

Coreea de Nord acuză Coreea de Sud că a răspândit manifeste din drone deasupra Phenianului

Coreea de Nord acuză Coreea de Sud că a răspândit manifeste din drone deasupra Phenianului Coreea de Nord a acuzat vineri Coreea de Sud că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.