Royal Navy anunță cea mai mare captură de stupefiante înregistrată vreodată în istoria CMR

Publicat:

Forţele navale britanice (Royal Navy) au anunţat joi că au capturat şi distrus 10 tone de haşiş în valoare de 75 de milioane de lire sterline (83 de milioane de euro) în două operaţiuni desfăşurate în ultimele 48 de ore în zona Golfului Persic, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Nava britanică HMS Dragon a interceptat două ambarcaţiuni care transportau drogurile pe o rută cunoscută drept ”autostrada haşişului”.


Citește și : Donald Trump apără retragerea trupelor americane din Siria: Este ‘timpul ca alţii să lupte’

”Este vorba despre cea mai mare captură de stupefiante înregistrată vreodată în istoria Forţelor maritime combinate (CMR), o coaliţie internaţională destinată asigurării securităţii în această zonă”, a subliniat Royal Navy într-un comunicat.

Cele două operaţiuni au reprezentat a treia şi a patra astfel de acţiuni realizate de HMS Dragon, distrugător cu baza în portul Portsmouth, în sudul Angliei, în decurs de 30 de zile, ceea ce aduce la 13,3 tone cantitatea totală de droguri capturate în primele trei luni de la trimiterea navei menţionate în zona Golfului.

”Realizarea celor patru capturi de asemenea amploare este o reuşită remarcabilă şi reprezintă o lovitură dură aplicată infractorilor care vor să introducă aceste droguri. Traficul internaţional de stupefiante este un flagel contra căruia suntem absolut decişi să luptăm în cadrul angajamentului nostru pentru securitate în Golf şi în lume”, a declarat ministrul apărării britanic, Gavin Williamson.

Nava HMS Dragon a ieşit în larg în luna septembrie şi va rămâne pe mare în perioada sărbătorilor de iarnă.

Citește și : UE: Acord pentru protecţia împotriva practicilor comerciale neloiale

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.