StiripesurseRăzboi in UcrainaRusia a bombardat un bloc de locuinţe din Harkov. Trei persoane...

Rusia a bombardat un bloc de locuinţe din Harkov. Trei persoane au murit şi 34 au fost rănite

Publicat:

Rusia a bombardat un bloc de locuinţe din Harkov. Trei persoane au murit şi 34 au fost rănite

Rusia a lovit cu bombe ghidate un bloc înalt de locuinţe şi o brutărie, în oraul Harkov din nord-estul Ucrainei, omorând cel puţin trei persoane şi rănind 34, însă există temeri că şi altele ar mai putea fi sub dărămâturi, afirmă autorităţile, citate de Reuters.

Forţele ruse au lansat, de asemenea, un nou atac înspre sud, asupra oraşului Zaporojie, ţinta unei serii de atacuri în ultimele zile. Şapte persoane au fost rănite.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a scris pe X, referitor la atacurile de la Harkov: ”Ţintele bombelor ruseşti au fost un bloc de locuinţe, o brutărie, un stadion. Cu alte cuvinte, viaţa de zi cu zi a oamenilor obişnuiţi”.

Atacul a avut loc în timp ce liderii mondiali, inclusiv Zelenski, s-au reunit la New York pentru Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.

”Se discută mult acum la Adunarea Generală a ONU despre eforturile colective pentru securitate şi viitor. Dar noi trebuie doar să oprim teroarea. Să avem securitate. Să avem un viitor”, a afirmat Zelenski.

Primarul din Harkov, Igor Terekov, a scris pe Telegram că ruşii au lovit patru districte ale oraşului cu bombe ghidate. Unele dintre bombe au căzut într-o zonă deschisă şi au provocat puţine pagube.


Guvernatorul regional Oleg Sinegubov a afirmat că un adolescent de 17 ani se află printre răniţi. Patru persoane sunt în stare gravă.

Imaginile de la locul atacului arată o gaură făcută în blocul de locuinţe cu nouă etaje, mai multe niveluri fiind total distruse. Clădirea a fost lovită direct, au afirmat oficialii.

Terekov a afirmat anterior că imobilul a mai fost atacat de Rusia la începutul invaziei din 2022.

”Era aproape reparat, erau montate ferestre, era izolat şi pregătit pentru sezonul de încălzire. Inamicul l-a lovit a doua oară”, a spus Terekov, adăugând că secţiunea de clădire care a suferit cele mai mari pagube adăpostea 82 de persoane.

Harkov, al doilea cel mai mare oraş al Ucrainei, şi regiunea înconjurătoare sunt atacate în mod regulat de Rusia. Trupele Moscovei folosesc mult bombe ghidate, foarte distructive, pe care apărarea aeriană ucraineană se chinuie să le intercepteze.

Forţele ruse au folosit tot bombe ghidate în cele mai recente atacuri de la Zaporojie, a declarat guvernatorul Ivan Fedorov.

Mai multe locuinţe particulare au fost distruse în atac şi patru dintre cele şapte persoane rănite erau la spital. O persoană a fost ucisă într-un atac din timpul nopţii anterioare asupra oraşului.

Kievul, care insistă ca aliaţii să permită lovituri mai departe în interiorul Rusiei, afirmă că mijloacele cele mai eficiente pentru a reduce atacurile sunt nu de a ţinti bombele, ci avioanele şi aerodromurile care le găzduiesc.

Rusia neagă că atacă civili, deşi a ucis mii de persoane în cei doi ani şi jumătate de război.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

Suedia îi îndeamnă pe părinți să nu folosească telefoanele în preajma copiilor

Agenția de sănătate publică din Suedia le-a recomandat părinților să declare anumite zone ale locuinței drept spații fără telefoane și să pună telefoanele mobile...

Un singur fruct susține sănătatea inimii, creierului și intestinului

Strugurii sunt fructul numărul unu recomandat de nutriționiști pentru sănătatea inimii, creierului și intestinului. Un studiu publicat în Journal of Agriculture and Food Chemistry...

Când începe omul să devină conștient? Neurologii caută cele mai pertinente răspunsuri

Niciunul dintre noi nu-și amintește cum era să fii bebeluș; așadar, sunt bebelușii conștienți? Și ce se întâmplă cu cei care încă nu s-au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.