Rusia cere Azerbaidjanului să deblocheze drumul dintre Armenia şi enclava Nagorno-Karabah

Publicat:

Rusia a cerut vineri Azerbaidjanului să deblocheze total coridorul Lacin, singurul drum ce leagă Armenia de enclava Nagorno-Karabah unde trăiesc peste 100.000 de etnici armeni care se bazează pe acest coridor pentru aprovizionări vitale, relatează Reuters, potrivit agerpres

Nagorno-Karabah este recunoscută la nivel internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar locuitorii săi sunt predominant etnici
armeni şi enclava s-a desprins de sub controlul Baku într-un război de la începutul anilor 1990.


Citește și : Prima zi a Summitului pentru un nou pact financiar de la Paris

După lupte grele şi o încetare a focului intermediată de Rusia, Azerbaidjanul a luat sub control în 2020 zone care fuseseră controlate de etnicii armeni în şi în jurul enclavei montane şi Baku insistă acum ca guvernul etnic armean şi structurile militare să fie dizolvate şi populaţia să accepte paşapoarte azere.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe Maria Zaharova a declarat vineri într-un comunicat că intrarea în coridor a fost blocată de Azerbaidjan într-o acţiune care, a notat ea, a crescut tensiunile într-un moment în care Baku şi Armenia încearcă să cadă de acord asupra unui tratat de pace.

Au circulat informaţii că drumul a fost complet închis după 15 iunie când au fost trase focuri de armă, un incident despre care cele două ţări din Caucazul de Sud au declarat în comunicate separate că un poliţist de frontieră azer şi unul armean au fost răniţi.

“Astfel de paşi duc la creşterea tensiunii şi nu sunt propice menţinerii unei atmosfere normale în timpul desfăşurării procesului de normalizare a relaţiilor dintre Azerbaidjan şi Armenia cu asistenţă rusă. Facem apel la Baku să deblocheze coridorul Lacin în întregime”, a spus Zaharova.

Baku a negat că a impus o blocadă, dar a spus că a luat ceea ce a numit “măsuri relevante pentru a investiga motivele acestei provocări, precum şi pentru asigurarea securităţii punctului de trecere a frontierei”.

Azerbaidjanul a stabilit în aprilie un punct de control la intrarea în coridor după luni de perturbări provocate de persoane care se autointitulau activişti de mediu azeri, un pas despre care a spus că este esenţial datorită a ceea ce consideră ca fiind folosirea drumului de către Armenia pentru transportul armelor.

Citește și :  Situaţia din Cisiordania ‘ameninţă să devină incontrolabilă’

Ruben Vardanian, un bancher miliardar care a fost un oficial de top în guvernul separatist din Karabah până în februarie, a acuzat joi Baku că încearcă “purificarea etnică” a enclavei prin impunerea a ceea ce el a numit o blocadă de bunuri şi energie –
acuzaţii pe care Azerbaidjanul le respinge.

Ministrul de externe al Azerbaidjanului a declarat într-un interviu pentru Reuters că Baku respinge o cerere a Armeniei de a oferi garanţii de securitate speciale pentru etnicii armeni ai enclavei înaintea unei noi runde de discuţii de pace, declarând că ei sunt suficient de protejaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CSP a numit în funcție cinci procurori

CSP a numit în funcție cinci procurori Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a acceptat să numească în funcție cinci candidați la funcția de procuror, cu...

Lucrările de reabilitare a unor drumuri au fost declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de reabilitare a unor drumuri au fost declarate de utilitate publică de interes național Pentru ca procesul de modernizare și reabilitare a drumurilor să...

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor 

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor Prezentă la ședința de constituire a noului Parlament European, Diana Șoșoacă, îmbrăcată în costum...

Un străin a rămas fără câteva mii de lire sterline pe AIC

Un străin a rămas fără câteva mii de lire sterline pe AIC Un străin a rămas fără 3 950 de lire sterline pe Aeroportul Internațional...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.