StiripesurseDiasporaRusia a eliberat zece combatanţi străini luaţi prizonieri în Ucraina, în...

Rusia a eliberat zece combatanţi străini luaţi prizonieri în Ucraina, în urma unei medieri saudite

Publicat:

Rusia a eliberat miercuri zece combatanţi străini luaţi prizonieri în războiul din Ucraina, eliberarea acestora survenind în urma unei acţiuni de mediere desfăşurată de prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a anunţat un oficial saudit citat de Reuters, potrivit agerpres

Pe lista prizonierilor eliberaţi se regăsesc cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez şi un croat, iar aceştia au fost aduşi miercuri cu un avion în Arabia Saudită, a precizat oficialul saudit.

Citește și : Papa Francisc denunţă ‘monstruozităţile’ şi ‘cadavrele torturate’ din Ucraina

Eliberarea lor a fost convenită în cadrul unui schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, a precizat ulterior într-un comunicat MAE saudit.

”Autorităţile saudite i-au preluat şi transferat din Rusia în regat şi în prezent desfăşoară procedurile pentru revenirea lor în deplină securitate în ţările lor”, se arată în acelaşi comunicat.


Citește și : Charles al III-lea vrea o ceremonie de încoronare mai modestă decât cea a mamei sale

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Operațiune de sabotaj a ucrainenilor, camuflată cu ajutorul unui film pentru adulți

O operațiune de sabotaj urma să fie camuflată cu ajutorul unui film pentru adulți. Ideea a aparținut ucrainenilor care au susținut că vor să...

Polonia amenință Kievul: Ucraina nu va intra în UE dacă nu se leapădă de extremiști

Varșovia va fi de acord cu aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană doar dacă Kievul va înceta să-i onoreze pe membrii organizațiilor naționaliste, inclusiv pe...

Dacă vrea o pace care să dureze, Europa trebuie să facă insuportabil războiul de uzură

Un armistițiu negociat care produce o înghețare de facto a războiului ar fi cel mai rău rezultat pentru Ucraina și cel mai bun pentru...

Putin continuă războiul. Președintele Rusiei respinge o propunere a Ucrainei și continuă ofensiva

Preşedintele Vladimir Putin a declarat duminică, într-un interviu acordat televiziunii de stat, că Rusia va continua să-şi urmărească obiectivul militar de a cuceri în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.