StiripesurseRăzboi in UcrainaRusia a încercat înregistrarea tuturor ucrainenilor înainte de declanşarea invaziei

Rusia a încercat înregistrarea tuturor ucrainenilor înainte de declanşarea invaziei

Publicat:

Rusia a lansat o amplă operaţiune de spionaj cibernetic în Ucraina înainte de declanşarea invaziei pentru a pregăti atacurile şi a înregistra întreaga populaţie, potrivit grupului american de securitate cibernetică Mandiant, care acordă asistenţă Kievului din vara anului 2021, relatează joi AFP, potrivit agerpres.

“Am văzut că ruşii erau prepoziţionaţi din 2014-2015. Cu privire la un număr de ţinte, am văzut urme că atacatorul era prezent, în adormire”, a explicat David Grout, expert-şef regional la Mandiant, într-o conferinţă la Forumul internaţional pentru securitatea cibernetică de la Lille (în nordul Franţei).

Citeşte şi: Letonia reintroduce serviciul militar obligatoriu începând de anul viitor

În sprijinul atacului fizic, atacatorii cibernetici ai statului rus au utilizat masiv “wipers”, un software care şterge toate datele, ţintind reţele electrice, feroviare şi de comunicaţii. Aceste atacuri, efectuate de grupuri organizate, sunt acum reluate, a precizat el.

Mandiant, chemată în ajutor de Ucraina şi care a mobilizat mai multe sute de experţi pentru a respinge atacurile şi a restabili sistemele, este unul dintre principalele grupuri tehnologice americane care sprijină Kievul, alături de Amazon şi Microsoft.


Aceşti experţi au ajutat statul ucrainean să îşi transfere de urgenţă datele în cloud (un spaţiu de stocare virtual, care se află pe un server), nemaivorbind de sistemul Starlink al lui Elon Musk, care oferă acces la internet prin satelit.

Hackerii au folosit, de asemenea, agenţi la faţa locului, care s-au infiltrat în anumite organizaţii.

“Am văzut de asemenea o dorinţă a Rusiei de a clasifica şi recupera toate informaţiile despre cetăţenii ucraineni prin furtul de date, având ca ţinte primării, universităţi, şcoli… Scopul era de a cataloga toţi cetăţenii: numele, prenumele, vârsta, adresa, echivalentul unui număr de securitate socială, numărul de copii”, a explicat expertul Mandiant.

Citeşte şi:  Maia Sandu condamnă atacurile cu rachete asupra orasului Odesa

Obiectivul lor era “să treacă apoi din lumea cibernetică în cea cinetică (numele dat lumii materiale în cercurile cibernetice) şi să ţintească oamenii. Aceasta i-a îngrijorat cel mai mult pe ucraineni”, susţine el.

Restaurarea sistemelor şterse a fost la rândul ei plină de capcane, întrucât hackerii ruşi au plasat viruşi în sistemele de recuperare.

Citeşte şi: Conceptul de suveranitate economică și industrială a Europei câștigă treptat teren – Black News

Ultimul mod de operare: “războiul informaţional”, atât în rândul ucrainenilor, cât şi al aliaţilor NATO. Cum ar fi un videoclip fals în care preşedintele Volodimir Zelenski anunţă capitularea armatei ucrainene sau e-mailuri în masă avertizând cu privire la atacuri ruseşti pentru a provoca mişcări de populaţie.

Mandiant a detectat, de asemenea, hackeri belaruşi, dar şi o prezenţă chineză “ascunsă, în special pentru dezinformare”, potrivit AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu condamnă atacurile rusești din Ucraina

Președinta Maia Sandu a condamnat bombardamentele lansate de Rusia asupra mai multor orașe din Ucraina, soldate cu victime în rândul civililor.Într-o postare publicată pe...

‘Pentru prima dată în istorie, roboții au capturat poziții ale armatei Rusiei’, fără ajutorul soldaților, a anunțat Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că armata ucraineană a capturat o poziție rusă folosind exclusiv sisteme robotizate terestre și vehicule aeriene fără pilot.„Pentru prima...

Ucraina a recucerit 50 km pătrați de teritoriu în luna martie

Ucraina a recâștigat controlul asupra a aproape 50 de km pătrați din teritoriul său de la Rusia, în martie, a declarat miercuri șeful armatei,...

Un moldovean ar fi fost mobilizat forțat în Ucraina

Un cetățean al Republicii Moldova ar fi fost mobilizat forțat în Ucraina și trimis pe front, susține președintele partidului „Democrația Acasă” (PDA), Vasile Costiuc,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.