StiripesurseRăzboi in UcrainaRusia a predat Ucrainei rămăşiţele a 1000 de militari ucişi

Rusia a predat Ucrainei rămăşiţele a 1000 de militari ucişi

Publicat:

Ucraina a primit rămăşiţele a 1.000 de militari ucişi în războiul care a început odată cu invazia pe scară largă a Rusiei din 2022, au anunţat joi oficiali ucraineni citaţi de Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Este vorba de cel mai recent astfel de schimb cu Rusia. Peste 7.000 de cadavre, în mare parte neidentificate, au fost aduse în Ucraina în ultimele luni, în cadrul mai multor schimburi, ca rezultat al negocierilor dintre cele două părţi care au avut loc mai devreme în acest an la Istanbul.

Citeşte şi: Traian Băsescu nu ia în calcul un atac rusesc asupra Ucrainei, din R. Moldova – Stiripesurse.md

Într-un comunicat, consiliul ucrainean de coordonare pentru prizonierii de război a menţionat că autorităţile se vor ocupa de identificarea cadavrelor.

Potrivit corespondentului rus de război Aleksandr Koţ, citat de AFP, Rusia a recuperat la rândul său trupurile a 24 de soldaţi predate de Ucraina.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BNM organizează o nouă conferință internațională dedicată convergenței europene

Banca Națională a Moldovei (BNM), în parteneriat cu Banca Franței și Banca Națională a României organizează cea de-a doua ediție a conferinței internaționale dedicată...

Loteria Națională va oferi până la 270 de milioane de lei pentru sport

Aproximativ 70 de milioane de lei din veniturile generate de Loteria Națională a Moldovei vor fi alocate în 2026 pentru dezvoltarea infrastructurii sportive școlare....

Moldova produce anual aproximativ 35.000 de tone de deșeuri textile

În Republica Moldova sunt generate anual aproximativ 35.000 de tone de deșeuri textile, potrivit estimărilor unui studiu finanțat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare....

VIDEO Protest în faţa ANRE împotriva scumpirii gazelor

Mai mulți lideri politici și cetățeni s-au adunat astăzi în fața sediului Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), unde au protestat împotriva majorării...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.