StiripesurseExterneRusia admite că oligarhii ruși se oferă să finanțeze războiul, în...

Rusia admite că oligarhii ruși se oferă să finanțeze războiul, în contextul deficitului bugetar

Publicat:

Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.

‘Unul dintre participanții la reuniune a afirmat, într-adevăr, că, în opinia sa, e necesar să fie alocată o sumă considerabilă statului și că este vorba despre o decizie a familiei sale’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferința telefonică zilnică, însă a refuzat să dezvăluie numele persoanei respective.

El a precizat că ‘nu a fost inițiativa președintelui Putin. Deși, desigur, șeful statului a salutat o astfel de inițiativă’.

Peskov a argumentat că decizia a fost luată deoarece ‘marea majoritate a celor prezenți la reuniune și-au început afacerile în anii 1990 și că acestea, în mare parte, au avut cumva legătură cu statul’.

De aceea, ‘mulți consideră acum că este datoria lor să vină cu aceste contribuții’, a precizat el.


Conform unei publicații a portalului The Bell, Putin a cerut la această reuniune oamenilor de afaceri să contribuie la bugetul de război cu profiturile generate de închiderea strâmtorii Ormuz, ca urmare a conflictului din Iran.

Însă, Kremlinul a dezmințit atât faptul că s-ar fi menționat contribuții pentru războiul din Ucraina, cât și că Putin ar fi făcut personal o astfel de solicitare.

În paralel, The Bell a citat surse prezente la reuniune potrivit cărora la întâlnire s-a spus că ‘vom lupta’ și ‘vom ajunge până la frontiera Donbasului’. Publicația a adăugat că unii dintre cei prezenți au răspuns imediat solicitării, precum oligarhul daghestanez Suleiman Kerimov, care a promis o contribuție de 100 miliarde ruble (circa 1,232 miliarde dolari) și cel puțin încă o om de afaceri a sprijinit ideea, deși nu a precizat contribuția sa.

Cei prezenți au recunoscut momentul economic dificil în care se află țara și, potrivit canalului de presă independent, ideea inițială de a strânge fonduri de la oligarhii ruși a venit de la directorul companiei petroliere Rosneft, Igor Sechin, foarte apropiat de Putin.

Pe de altă parte, Peskov a negat, de asemenea, că o astfel de inițiativă ar fi venit de la Sechin.

Joi, imediat după terminarea întâlnirii, președintele Uniunii Industriașilor și Antreprenorilor din Rusia, Alexandr Shokhin, a declarat că președintele i-a avertizat pe oamenii de afaceri ruși că majorarea profiturilor generată de scumpirea produselor exportate ca urmare a închiderii strâmtorii Ormuz este temporară.

‘Președintele spune că speră ca, posibil, criza să se rezolve în următoarele trei sau patru săptămâni’, a declarat el pentru presa locală.

Potrivit presei din Rusia, la reuniune ar fi participat oameni de afaceri precum Vladimir Potanin (presedintele Norilsk Nickel), Vladimir Yevtushenkov (AFK System), Andrei Kostin (VTB Bank) și Alexander Diukov (Gazprom Neft).

De asemenea, au fost prezenți ministrul Dezvoltării Economice, Maxim Reshetnikov, ministrul Industriei și Comerțului, Anton Alikhanov, și adjunctul șefului Cabinetului prezidențial, Maxim Oreshkin.

În contextul înrăutățirii condițiilor economice ale țării, al cărei PIB interanual a scăzut în ianuarie cu 2,1%, pentru prima dată la un astfel de eveniment Putin nu a acceptat întrebări.

Rusia beneficiază în mare măsură de creșterea prețului barilului de petrol ca urmare a închiderii strâmtorii Ormuz, însă experții consideră că aceste câștiguri nu vor fi în niciun caz folosite pentru a acoperi deficitul bugetar, mai scrie EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O studentă din Viena urmează 14 facultăți în același timp și lucrează part time

Carolyn, o studentă de 32 de ani din Viena, urmează simultan 14 programe universitare. În paralel, lucrează și spune că își organizează strict timpul...

Arheologii au descoperit un tunel subteran uriaș ascuns în Ierusalim. Nimeni nu știe cine l-a săpat

În adâncurile unui viitor șantier de construcții, arheologii au descoperit un tunel uriaș ascuns, a cărui origine și scop rămân necunoscute. Săpăturile au fost efectuate...

4 iunie: Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (ONU)

La 4 iunie în fiecare an este marcată Ziua internaţională a copiilor victime ale agresiunii (International Day of Innocent Children Victims of Aggression) prin...

Evenimentele Zilei de 4 iunie în Istorie

4 iunie este a 155-a zi a calendarului gregorian și ziua a 156-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 4 iunie (BOR) †) Sf. Mc. Zotic,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.