Rusia anunţă că sistemul de rachete hipersonice Avangard a devenit operaţional

Publicat:

Rusia a anunţat, vineri, că sistemul de rachete hipersonice Avangard a devenit operaţional, putând atinge, conform liderilor de la Moscova, orice ţintă din lume, scrie mediafax.

“Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, i-a raportat preşedintelui Vladimir Putin că sistemul Avangard a devenit operaţional”, a transmis Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenţiile de presă ruse.


Citește și : Fiji se pregătește să dea piept cu ciclonul Sarai

În urmă cu un an, armata rusă anunţa că primul sistem balistic Avangard va fi instalat în regiunea Orenburg, în Munţii Urali.

Conform liderilor ruşi, rachetele Avangard pot depăşi de 20-27 de ori viteza sunetului. “Racheta este practic invincibilă”. a declarat recent preşedintele Vladimir Putin.

Rusia este singura naţiune care are rachete hipersonice, a declarat acum câteva zile preşedintele Vladimir Putin, avertizând că armata rusă poate distruge orice sistem antibalistic existent sau care poate fi instalat de Statele Unite în Europa ori în altă zonă a lumii. “Anul acesta, Statele Unite practic au distrus Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), de aceea trebuie să monitorizăm posibila instalare a unor sisteme de rachete în diverse zone din lume”, a declarat Vladimir Putin, citat de agenţia Sputnik.

Liderul de la Kremlin a subliniat că Rusia este singura ţară din lume care are rachete hipersonice. Prima unitate dotată cu rachete hipersonice Avangard a devenit operaţională acum, iar rachetele hipersonice Kinzhal, lansate din avioane MIG-31, sunt în dotarea armatei ruse de anul trecut.

Citește și : Rusia, Iranul și China au început exercițiile comune în Oceanul Indian

Vladimir Putin a subliniat că rachetele Avangard depăşesc de cel puţin 20 de ori viteza sunetului, iar cele Kinzhal de zece ori, putând transporta focoase convenţionale ori nucleare. “Sistemul Avangard este o armă a viitorului, capabilă să treacă atât dincolo de sistemele antibalistice existente, cât şi de cele viitoare”, a afirmat Vladimir Putin, conform agenţiei Associated Press. Săptămâna trecută, Vladimir Putin avertiza că Rusia ar putea adopta măsuri militare ca reacţie la eventuala instalare de către Statele Unite a unui sistem antibalistic în Japonia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.