StiripesurseDiasporaRusia anunţă înfiinţarea unui coridor umanitar pentru civilii aflaţi în uzina...

Rusia anunţă înfiinţarea unui coridor umanitar pentru civilii aflaţi în uzina Azot din Severodoneţk

Publicat:

Rusia a anunţat marţi înfiinţarea unui coridor umanitar, miercuri, pentru evacuarea spre o localitate aflată sub control rusesc a unor civili care se află în uzina Azot din Severodoneţk, oraş din estul Ucrainei distrus de lupte armate, informează AFP, potrivit agerpres

“Un coridor umanitar va fi deschis în direcţia nord (până în oraşul Svatove) pe 15 iunie”, de la orele 05:00 GMT până la orele 17:00 GMT, a precizat Ministerul Apărării rus, într-un comunicat. “Evacuarea în deplină siguranţă a tuturor civililor, fără excepţie, (…) este garantată”, asigură comunicatul.

Citește și : Coreea de Nord a tras iar cu tunurile şi îngrijorează Seulul

De asemenea, Ministerul Apărării rus le-a cerut forţelor ucrainene să arboreze un drapel alb pentru a semnala că ele acceptă această propunere şi le-a îndemnat totodată să pună capăt “rezistenţei (lor) absurde” din uzina Azot.

Oraş strategic aflat în estul Ucrainei, Severodoneţk este de mai multe săptămâni scena unor confruntări violente între armata ucraineană şi forţele Moscovei susţinute de aliaţii lor separatişti proruşi.


Potrivit autorităţilor ucrainene locale, mai mult de 500 de persoane sunt în prezent refugiate în marea uzină chimică Azot din Severodoneţk, care este, potrivit acestor autorităţi, bombardată constant.

Aprovizionarea acestei uzine a devenit dificilă, însă există acolo câteva resurse, au anunţat autorităţile ucrainene marţi.

Această situaţie aminteşte, la o scară mai mică, de cea care exista în uriaşul complex metalurgic Azovstal din Mariupol, important oraş-port din sud-estul Ucrainei, care a căzut în mâinile ruşilor în luna mai, după mai multe săptămâni de asediu. Sute de civili şi-au găsit atunci refugiu în galeriile subterane din Azovstal, înainte de a se pomeni prinşi în capcană de partea combatanţilor ucraineni, în condiţii extrem de dificile, în timp ce “ploua” fără încetare cu bombe.

Citește și : Michelle Bachelet nu mai vrea să fie Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului

Rusia a anunţat de mai multe ori înfiinţarea de coridoare umanitare pentru evacuarea de civili, însă mai multe acorduri au fost abandonate, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc de zădărnicirea lor.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.