StiripesurseDiasporaRusia apreciază politica independentă a Ungariei, înaintea vizitei premierului Viktor Orban...

Rusia apreciază politica independentă a Ungariei, înaintea vizitei premierului Viktor Orban la Moscova

Publicat:

Kremlinul a lăudat luni modul independent în care îşi alege partenerii premierul ungar Viktor Orban, care va efectua marţi o vizită oficială la Moscova, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Noi apreciem abordarea independentă a Ungariei în urmărirea propriilor interese şi alegerea partenerilor”, a declarat la conferinţa sa zilnică de presă purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Citește și : Partidul lui Antonio Costa a câştigat fără probleme alegerile din Portugalia

Acesta a subliniat că, ”în pofida tendinţelor negative legate de coronavirus”, Rusia şi Ungaria continuă să-şi dezvolte cooperarea economică şi politică bilaterală.

”Este o vizită foarte importantă. Avem relaţii foarte dezvoltate cu Ungaria”, a mai menţionat Peskov, precizând că în cursul acestei vizite a premierului ungar vor fi abordate atât proiecte economice cât şi chestiuni internaţionale, inclusiv ”problemele cele mai acute ale agendei”, o aluzie la Ucraina.


Viktor Orban – căruia opoziţia care s-a unit împotriva lui la alegerile ce vor avea loc pe 3 aprilie i-a cerut să-şi anuleze vizita la Moscova – a promis că înaintea deplasării în Rusia se va consulta cu aliaţii din UE şi NATO.

Delegaţia Parlamentului European care urmează să efectueze o vizită în Ucraina i-a cerut de asemenea să nu rupă unitatea europeană la întâlnirea cu preşedintele Vladimir Putin.

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, aflat luni într-o vizită la Budapesta, a exprimat sprijinul pentru deplasarea pe care Viktor Orban o va întreprinde în Rusia, menţionând că “trebuie să detensionăm situaţia şi să ne ridicăm în susţinerea suveranităţii Ucrainei”.

Spre deosebire de alte ţări din regiune, Ungaria nu şi-a exprimat clar în ultimele săptămâni sprijinul faţă de Ucraina în tensiunile acesteia cu Rusia. Mai mult, ministrul de externe ungar, Peter Szijjártó – care-l va însoţi pe Viktor Orban în vizita la Moscova şi va avea o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov -, a declarat că Budapesta nu va sprijini Kievul atât timp cât acesta discriminează minoritatea maghiară din Ucraina.

Citește și : Protestele împotriva măsurilor sanitare continuă în Canada

Etnicii maghiari din Ucraina trăiesc ”în privare de drepturi şi, în unele cazuri, ajung să sufere hărţuire fizică”, iar ”aceasta este inacceptabil”, a avertizat Szijjarto într-o declaraţie acordată săptămâna trecută cotidianului Magyarnemzet, citat de agenţia MTI.

Printre temele economice pe care Orban le va aborda cu Putin se numără creşterea importurilor de gaze ruseşti, accelerarea construcţiei centralei nucleare de la Paks şi fabricarea în Ungaria a vaccinului anti-COVID-19 produs de Sputnik.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova instituie cadrul legal care va reglementa piața criptoactivelor

Republica Moldova instituie cadrul legal care va reglementa piața criptoactivelor. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi de Parlament în...

Aeroportul din Chișinău caută antreprenor pentru lucrări de reparație de peste 67 de milioane de lei

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău a lansat o licitație publică pentru lucrări de reparație curentă și întreținere a suprafețelor din beton asfaltic ale...

Igor Grosu acuză opoziția de ‘ipocrizie’ după protestul de la ANRE

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a acuzat opoziția de „ipocrizie” în contextul protestului organizat împotriva unei posibile majorări a tarifelor la gaz. Șeful Legislativului susține...

CEC a respins inițiativa unor locuitori din comuna Coșnița care vor din nou referendum pentru revocarea primarului

Un grup de locuitori din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, a încercat să inițieze din nou un referendum local pentru revocarea primarului, însă Comisia Electorală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.