StiripesurseȘtirile zileiRusia se aşteaptă la noi acuzaţii OIAC la adresa Siriei

Rusia se aşteaptă la noi acuzaţii OIAC la adresa Siriei

Publicat:

Rusia a transmis vineri că se aşteaptă la un raport al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) care acuză Damascul de folosirea armelor chimice în regiunea Ghouta de Est din Siria, cu câteva zile înaintea unei reuniuni a acestui organism care urmăreşte întărirea puterilor sale, relatează AFP, potrivit agerpres.

OIAC a anunţat în mai că a finalizat prelevarea unor eşantioane în oraşul sirian Douma, locul unde la 7 aprilie a avut loc un presupus atac chimic, iar concluziile experţilor ar urma să fie făcute publice săptămâna viitoare, potrivit directorului general al organizaţiei, Ahmet Uzumcu.

Vezi şi: ALERTĂ cu bombă într-o gară londoneză. Poliţiştii au arestat un suspect – VIDEO

Acest presupus atac, care a făcut cel puţin 40 de morţi, conform echipelor de salvare, a fost imputat de Occident regimului lui Bashar al-Assad şi a declanşat atacuri ale Washingtonului, Parisului şi Londrei asupra instalaţiilor regimului sirian. În ceea ce le priveşte, Moscova şi Damas au spus că este vorba de o ‘înscenare’.

“Este evident că un nou raport acuzator, plin de probe false, este pe cale de a fi pregătit”, a afirmat vineri un înalt responsabil al armatei ruse, generalul Igor Kirillov, într-o conferinţă de presă.


Citeşte şi: Presa internaţională despre condamnarea lui Liviu Dragnea

“Misiunea specială a OIAC îşi desfăşoară ancheta aşa cum vrea ea”, a spus generalul Kirillov, adăugând că această investigaţie “nu are nimic de-a face nici cu obiectivitatea, nici cu imparţialitatea”.

Această declaraţie survine în contextul în care este prevăzută o reuniunea specială a OIAC la 26 şi 27 iunie la Haga, în urma unei solicitări a Londrei pentru întărirea puterilor organizaţiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.