StiripesurseRăzboi in UcrainaRusia atacă Ucraina cu o rachetă şi 111 drone după armistiţiul...

Rusia atacă Ucraina cu o rachetă şi 111 drone după armistiţiul energetic anunţat de Trump

Publicat:

Rusia a lansat în noaptea de joi spre vineri o rachetă balistică şi 111 drone cu rază lungă de acţiune de diferite tipuri asupra Ucrainei, într-un nou atac aerian care vine la câteva ore după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat un acord verbal cu omologul său rus, Vladimir Putin, prin care acesta din urmă s-a angajat să oprească bombardarea infrastructurii ucrainene timp de o săptămână, informează EFE, potrivit stiripesurse.ro.

În bilanţul referitor la atac, forţele aeriene ucrainene nu specifică ţinta dronelor şi a rachetei lansate de Rusia, dar – conform informaţiilor în timp real publicate peste noapte de această ramură a armatei ucrainene – practic toate dronele au vizat regiuni ucrainene de graniţă cu Rusia sau zone apropiate de liniile frontului.

Citeşte şi: Circulaţia pe drumurile naţionale se desfăşoară în condiții de iarnă – Stiripesurse.md

Conform raportului forţelor aeriene ucrainene, 80 dintre drone au fost neutralizate de apărarea ucraineană, iar alte 25, împreună cu racheta balistică, au lovit 15 puncte nespecificate din Ucraina.

Trump a declarat joi că i-a cerut telefonic lui Putin să nu bombardeze Kievul sau alte oraşe şi localităţi ucrainene timp de o săptămână din cauza “frigului extraordinar” aşteptat în următoarele zile în Ucraina, care este atacată constant de Rusia. Se aşteaptă ca temperaturile să ajungă la minus 25 de grade Celsius în oraşe precum Kiev, unde milioane de oameni au rămas fără curent electric şi încălzire zile întregi din cauza atacurilor masive ale Rusiei din acest an asupra sectorului energetic.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit lui Trump pentru iniţiativa sa şi a spus că speră că aceasta va duce la oprirea atacurilor asupra Ucrainei. Zelenski a dezvăluit că posibilitatea unui armistiţiu energetic a fost discutată în timpul convorbirilor trilaterale de pace dintre ucraineni, ruşi şi americani, care au avut loc săptămâna trecută în Emiratele Arabe Unite şi care vor fi reluate duminică.


La rândul său, Ministerul Apărării rus a anunţat pe aplicaţia Telegram că sistemele de apărare aeriană ruseşti au doborât 18 drone ucrainene vineri dimineaţă devreme în patru regiuni ruseşti şi în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

“În timpul nopţii, sistemele de apărare aeriană au distrus 18 drone ucrainene”, a anunţat ministerul menţionat.

Şapte drone au fost doborâte în regiunea Briansk, două în Rostov, una în Astrahan şi una în Kursk.

De asemenea, cinci drone au fost interceptate în timp ce zburau deasupra peninsulei ucrainene Crimeea şi două deasupra Mării Negre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evghenia Guțul contestă la CSJ condamnarea la închisoare

Avocații bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, au contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel Centru, care a menținut condamnarea acesteia la șapte...

Parlamentul a votat un proiect de lege privind participarea publică în procesul decizional

Cetățenii Republicii Moldova cu vârsta de peste 16 ani vor putea iniția propuneri de politici publice și proiecte de decizii adresate autorităților, potrivit unui...

Ucraina accelerează drumul spre aderarea la UE, dar Serbia devine noul obstacol

În ultimele săptămâni, Ucraina a înregistrat progrese lente pe calea aderării la UE, deschizând două dintre cele șase grupuri de negocieri, deși încă se...

Parlamentul a denunțat acordul cu CSI privind colaborarea în domeniul cărții și poligrafiei

Parlamentul a aprobat astăzi în prima lectură, cu votul a 59 de deputați, denunțarea Acordului privind colaborarea în domeniul editării, difuzării cărții și poligrafiei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.