StiripesurseȘtirile zileiRusia califică drept 'inadmisibilă' decizia CIO privind sportivii săi

Rusia califică drept ‘inadmisibilă’ decizia CIO privind sportivii săi

Publicat:

Ministrul Sporturilor din Rusia, Oleg Matîţin, a calificat drept “inadmisibilă” decizia Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) de a recomanda reintegrarea sportivilor ruşi şi belaruşi în competiţiile internaţionale doar sub drapel neutru şi dacă îndeplinesc o serie de condiţii, printre care “nesusţinerea activă a războiului din Ucraina”, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

“Considerăm inadmisibilă stabilirea unor condiţii speciale pentru sportivii noştri care nu corespund Cartei Olimpice, principiilor de egalitate şi dreptate”, a transmis ministrul rus într-un comunicat dat publicităţii.

Citeşte şi: Un mort şi mai mulţi răniţi într-un atac cu armă albă într-o biserică din sudul Spaniei – Black News

Demnitarul rus a explicat că “politica nu trebuie amestecată cu sportul” şi că “nu există loc pentru speculaţii cu privire la operaţiunea militară specială”, aşa cum denumeşte Rusia războiul din Ucraina.

“Pentru sportivii noştri, a reprezenta patria este o onoare şi o mândrie. Întotdeauna a fost aşa”, a mai adăugat ministrul.


“Suntem o naţiune mare, cu mari tradiţii sportive, care a demonstrat capacitatea sa de a organiza evenimente sportive internaţionale majore, care au fost apreciat pozitiv şi de CIO”, se mai arată în comunicatul părţii ruse.

Comitetul Executiv al CIO a cerut, miercuri, “studierea posibilităţilor” prin care sportivii vizaţi pot fi reintegraţi în evenimentele sportive în condiţii stricte, trasând pentru prima dată o linie de parcurs federaţiilor.

Citeşte şi:Cui îi dai un deget, îţi ia toată mâna! După ce a primit tancuri, Zelenski cere acum Occidentului rachete cu rază lungă şi avioane de luptă – Black News

În detaliu, ruşii şi belaruşii ar putea concura “în calitate de sportivi neutri”, cu condiţia să nu fi “susţinut activ războiul din Ucraina” şi să se conformeze “în totalitate Codului mondial antidopaj”.

Dacă un sportiv nu se conformează cu stricteţe, “federaţia internaţională şi/sau organizatorii competiţiei sportive în cauză vor trebui să-l excludă imediat şi să semnaleze incidentul la CIO, pentru ca forul internaţional să adopte măsuri sau sancţiuni”, se mai arată în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.