StiripesurseDiasporaRusia condiţionează un summit Putin-Zelenski de încheierea unui acord

Rusia condiţionează un summit Putin-Zelenski de încheierea unui acord

Publicat:

Rusia a insistat miercuri că este dispusă să organizeze un summit între preşedintele Vladimir Putin şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar a precizat că nu trebuie să fie o “întrevedere de dragul întrevederii”, ci o reuniune care să ducă la încheierea unui acord între cele două părţi după războiul declanşat în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează agenţia de presă EFE, potrivit agerpres

“Preşedintele nostru a declarat în repetate rânduri că nu ar avea nimic împotriva unei astfel de întrevederi. Totuşi, astfel de întâlniri nu ar trebui să aibă loc doar de dragul întâlnirii. Trebuie să se ajungă mai întâi la un acord”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov, după întâlnirea de miercuri la Moscova cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu.

Citește și : Papa Francisc îi evocă pe Cain şi Abel şi cere IERTARE pentru războiul din Ucraina

Un summit între cei doi preşedinţi ar trebui să devină un contact la vârf pentru încheierea acordurilor convenite în cadrul negocierilor dintre delegaţiile celor două ţări, a spus Serghei Lavrov, potrivit oficiosului rusesc Izvestia.

Lavrov a acuzat autorităţile ucrainene că cer negocieri şi întâlniri fără a fi dispuse să perfecteze vreo înţelegere, conform EFE.


Ministrul rus a denunţat că Ucraina a refuzat până acum să respecte Acordurile Minsk, convenite în 2015, destinate să pună capăt conflictului militar dintre separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei şi guvernul central de la Kiev, deşi aceste acorduri au fost anulate prin invazia Rusiei în Ucraina.

“Au spus că îşi vor respecta promisiunile, dar nu au făcut-o. Am învăţat lecţia. Preferăm să avem discuţii concrete”, a spus Lavrov, care a amintit că în prezent între Moscova şi Kiev se poartă negocieri prin videoconferinţă.

Anterior, şeful diplomaţiei ruse lăsase să se înţeleagă că aceste discuţii “sunt aproape” de un acord cu Ucraina privind garanţiile de securitate pe care le cere Moscova.

În conferinţa de presă susţinută după întâlnirea cu Cavusoglu, Lavrov a insistat că obiectivul Moscovei continuă să fie demilitarizarea Ucrainei.

Citește și : 90% din populaţia Ucrainei s-ar putea confrunta cu o sărăcie cruntă

Ministrul turc de externe a afirmat din nou disponibilitatea ţării sale de a organiza un summit între Putin şi Zelenski.

“Liderii trebuie să ia decizii atunci când se ajunge la un consens. În acest moment, am dori să organizăm o astfel de întâlnire. Le-am spus şi ucrainenilor”, a spus Cavusoglu, care se va întâlni joi la Kiev cu ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba.

Dar cum a relatat Izvestia, Lavrov a declarat că la întrevederea sa cu omologul său turc nu a fost discutată o posibilă întâlnire între Putin şi Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina folosește tot mai multe vehicule terestre fără pilot pe front

Utilizarea vehiculelor terestre fără pilot în războiul din Ucraina a cunoscut o creștere semnificativă în ultimele luni, transformând aceste sisteme din echipamente de nișă...

Zelenski anunță o nouă armă folosită împotriva Rusiei. ‘Un plan în curs de implementare’

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat, sâmbătă, că dronele ucrainene au lovit o rafinărie în regiunea rusă Tiumen, din vestul Siberiei, la peste 2.000 de...

Nou atac rusesc lângă granița României, au fost ridicate două Eurofighter britanice de la baza Borcea

Rusia a desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică noi atacuri cu drone asupra unor ținte din Ucraina aflate lângă granița cu România de...

Vânzarea de carburanți a fost complet sistată în Crimeea. O treime din capacitatea de rafinare a Rusiei, anihilată de război

Vânzarea de carburanţi a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunţat guvernatorul numit de Moscova în acest...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.