Rusia continuă să importe produse occidentale pentru avioanele sale, în ciuda sancțiunilor

Publicat:

Rusia continuă să importe produse occidentale pentru avioanele sale, în ciuda sancțiunilor

Moscova a reușit anul trecut să importe anvelope occidentale în valoare de peste 27 milioane de euro pentru avioanele sale, în ciuda sancțiunilor impuse de Vest.  Produsele sunt achiziționate, prin terți, în principal de la producătorul francez Michelin, relatează The Guardian, care citează un raport al Agenției Naționale de Prevenție a Corupției din Ucraina.

Potrivit raportului, aviația rusă este dependentă de anvelope de fabricație străină, potrivit stiripesurse.


Citește și: Maia Sandu vrea ca familiile moldovenilor să rămână în ţară

Înregistrările vamale arată că marea majoritate a anvelopelor intrate în Rusia sunt în proporție de 70% de la producătorul francez Michelin, iar restul de la compania americană Goodyear, Dunlop, precum și Bridgestone. Printre anvelopele importate din occident este și un anumit tip de anvelopă folosită la avionul ministrului de Externe, Serghei Lavrov.

După invadarea Ucrainei de către forțele lui Vladimir Putin, SUA și UE au impus o interdicție privind vânzarea anvelopelor de aviație către Rusia în februarie și, respectiv, aprilie 2022, în încercarea de a submina industria de apărare a Kremlinului. Regatul Unit a introdus restricții specifice în decembrie 2023, în timp ce Japonia a luat o măsură similară în iulie a acelui an, dar evidențele vamale indică tentative la scară largă de a eluda controalele și mai ales reușite.

Cum ajung anvelopele occidentale în Rusia

Rusia reușește să eludeze sancțiunile occidentale încă din 2022, când, ca și acum, Kremlinul se folosește de intermediari. Entitățile folosite ca terți sunt din China, Turcia, Arabia Saudită. țări din Asia Centrală, însă uneori sunt dovezi că anvelopele vin direct din Occident.

Exporturile directe au fost efectuate de companii înregistrate în țări terțe, despre care Agenția Anti-Corupție a spus că „poate indica utilizarea unor scheme de tranzit false sau schimbarea destinației și destinatarului la punctele de tranzit după ce mărfurile au fost cumpărate din aceste țări”.

Nu există nicio sugestie că Michelin, Goodyear, Dunlop sau Bridgestone fac ilegalități.

Un purtător de cuvânt al Michelin a declarat că o investigație a fost lansată în urma acestei anchete.

„În primul rând, dorim să vă reamintim că Michelin a încetat toate exporturile către Rusia din 15 martie 2022. De asemenea, grupul și-a închis definitiv toate activitățile comerciale și industriale din țară”, a spus acesta.

Aproape 70% din totalul anvelopelor Dunlop importate de Rusia au sosit direct din Marea Britanie.

De asemenea, aproape jumătate din importul total de 5,7 milioane de dolari de la Goodyear a ajuns prin China.

Potrivit raportului NACP, 200 de anvelope de avioane produse de Bridgestone au fost importate în Rusia la costul de 800.000 de dolari prin Marea Britanie, India, Maldive și Turcia.

Un purtător de cuvânt a susținut că „Bridgestone nu are cunoștință de nicio livrare de anvelope de avioane în Rusia”.

Rusia a încercat să-și dezvolte propria bază de producție de anvelope, dar eforturile sale rămân într-un stadiu incipient, cu o singură astfel de fabrică funcțională, Uzina de anvelope Iaroslavl.

Producătorii chinezi au reprezentat 10% din importurile rusești de anvelope pentru avioane în 2023, se arată în raportul NACP.

Componente din Franța via Kazahstan

Kyiv Independent scrie că proiectul de investigație ucrainean InformNapalm a lansat o anchetă care spune că Rusia își întreține aeronava de luptă Su-30SM folosind echipamente franceze.

Citește și: România, cel mai mare exportator de cereale din UE în primele luni ale sezonului 2024/25

Citând documente și mărturii, InformNapalm a spus că o companie obscură din Kazahstan, ARC Group, ajută Rusia să-și echipeze avioanele de luptă cu display-uri, sisteme de navigație și alte componente electronice produse de companiile franceze Thales și Sagem.

Rusia s-a adaptat la sancțiunile occidentale, folosind contrabanda și diverse scheme pentru a achiziționa bunurile sancționate. În decembrie anul trecut, NACP a publicat un raport care enumeră aproximativ 2.500 de componente de fabricație străină găsite în armamentul rusesc pe câmpul de luptă, aproximativ trei sferturi fiind originare din SUA.

Elina Ribakova, cercetător principal la Institutul Peterson pentru Economie Internațională și directorul programului Internațional al Școlii de Economie din Kiev, scria într-un articol de opinie publicat în Financial Times în vară că deși sancțiunile au crescut costurile de producție pentru armata Rusiei și i-au blocat lanțurile de aprovizionare, există rețele de distribuție care ocolesc sancțiunile.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Regele Charles şi membrii familiei regale nu au dezvăluit cadourile oficiale din ultimii patru ani – în ciuda promisiunii de a face acest lucru

Regele Charles şi membrii familiei regale nu au dezvăluit cadourile oficiale din ultimii patru ani – în ciuda promisiunii de a face acest lucru Regele...

Inflația anuală a ajuns la 5,2 la sută în septembrie; Ce produse și servicii s-au scumpit

Inflația anuală a ajuns la 5,2 la sută în septembrie; Ce produse și servicii s-au scumpit În luna septembrie 2024, comparativ cu luna august 2024,...

Jurnalista ucraineană Victoria Roshchyna, a murit în detenție în Rusia, confirmă autoritățile

Jurnalista ucraineană Victoria Roshchyna, a murit în detenție în Rusia, confirmă autoritățile Jurnalista ucraineană Victoria Roshchyna, 27, a murit în detenție în Rusia, conform unei...

Hramul Chișinăului: Restricții de circulație în centrul orașului. Cum circulă transportul public

Hramul Chișinăului: Restricții de circulație în centrul orașului. Cum circulă transportul public În legătură cu sărbătoarea Hramul orașului Chișinău, transportul public din oraș activează în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.