StiripesurseExterneRusia continuă să îşi dezvolte rachetele nucleare

Rusia continuă să îşi dezvolte rachetele nucleare

Publicat:

Rusia a continuat să îşi dezvolte sistemele de rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune în timpul moratoriului asupra desfăşurării acestor arme, a declarat duminică seara viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, citat de presa rusă preluată de Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

“Când s-a anunţat moratoriul, am arătat clar că acesta se aplică doar la desfăşurare şi nu menţionează nicio încetare a activităţilor” de cercetare şi dezvoltare, a transmis agenţia de presă RIA, după un interviu cu Riabkov difuzat de televiziunea de stat Rossia-1.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în vestul Turciei! Sunt morţi şi răniţi! – Stiripesurse.md

Tratatul privind rachetele cu rază medie şi scurtă amplasate la sol cunoscut ca INF a fost semnat de fosta Uniune Sovietică şi SUA în 1987. Americanii s-au retras din INF în 2019, în timpul primului mandat de preşedinte al lui Donald Trump, susţinând că Rusia, ca succesoare a URSS, a încălcat prevederile – ceea ce Moscova a negat.

Însă după semnare “timpul a fost folosit pentru a dezvolta sistemele corespunzătoare şi pentru a construi un arsenal destul de substanţial în acest domeniu. Din câte înţeleg, acesta se află acum în posesia noastră”, a spus Riabkov.


Luna aceasta, Rusia a anunţat că încetează ceea ce a numit moratoriul unilateral privind desfăşurarea rachetelor cu rază medie de acţiune, afirmând că măsura constituie o reacţie forţată la acţiunile Statelor Unite şi ale aliaţilor acestora.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Buzu: Este momentul ca fiecare comunitate să își decidă viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere

Alte 27 de primării din Republica Moldova au votat pentru amalgamarea voluntară, urmând să se unească în șapte administrații locale. Procesul continuă, iar alte...

Ion Ceban, despre Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026: ‘Promisiuni frumoase’

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, critică Programul de activitate al Guvernului pentru anul 2026, afirmând că documentul conține „promisiuni frumoase”, dar nu...

Tofan, la Forumul de Afaceri Moldova–India: ‘Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE’

Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces către piața Uniunii Europene, a declarat premierul desemnat Vasile...

Bilanț CNA pentru primele șase luni ale anului: sute de dosare penale trimise în judecată și active de sute de milioane de lei, sechestrate

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.