StiripesurseȘtirile zileiRusia EXPULZEAZĂ doi diplomaţi bulgari

Rusia EXPULZEAZĂ doi diplomaţi bulgari

Publicat:

Rusia a anunţat marţi expulzarea a doi diplomaţi bulgari, ca represalii la expulzarea a doi diplomaţi ruşi de către Sofia în luna martie, pe fondul unui caz de spionaj şi de tensiuni exacerbate între Moscova şi Occident, potrivit AFP,  Reuters şi agerpres.

Potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, această decizie a fost adusă la cunoştinţa ambasadorului Bulgariei la Moscova, care a fost convocat la sediul MAE rus.

Citeşte şi: Ancheta Wirecard CUTREMURĂ Germania: Elita politică și financiară a fost prinsă într-un SCANDAL imens! – Black News

Decizia autorităţilor ruse îi vizează pe secretarul I al serviciului consular şi secretarul I al ambasadei Bulgariei responsabil cu probleme comerciale şi economice.

“Această măsură este un răspuns la decizia nefondată a părţii bulgare de a declara doi angajaţi ai ambasadei ruse la Sofia persona non grata”, adaugă MAE rus.


Autorităţile bulgare au decis expulzarea acestora în martie după deconspirarea unei presupuse reţele de spionaj în beneficiul Moscovei, caz în care mai mulţi dintre cei suspectaţi sunt responsabili ai Ministerului Apărării din Bulgaria.

Bulgaria întreţine în mod tradiţional relaţii economice strânse cu Rusia, dar din octombrie 2019 mai multe cazuri de spionaj au dus la tensiuni în relaţiile dintre cele două ţări.

Cinci diplomaţi ruşi şi un asistent tehnic de la ambasada rusă fuseseră expulzaţi anterior.

Citeşte şi: Omega-3 şi vitamina D reduc riscul de îmbolnăvire cu COVID-19 – Black News

Rusia şi Occidentul şi-au multiplicat în ultimele săptămâni expulzările în creştere de diplomaţi pe fondul exacerbării tensiunilor.

Moscova a expulzat în special zece diplomaţi americani ca răspuns la expulzarea de către Washington a aceluiaşi număr de diplomaţi ruşi. De asemenea, ambasadorul rus din SUA a fost rechemat la Moscova pentru consultări, iar marţi s-a aflat că şi ambasadorul american în Rusia va pleca la Washington tot “pentru consultări”, după ce Kremlinul a exercitat presiuni asupra plecării acestuia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.