StiripesurseSintezeRusia impune la ONU o reducere drastică a ajutorului umanitar transfrontalier...

Rusia impune la ONU o reducere drastică a ajutorului umanitar transfrontalier pentru sirieni

Publicat:

Rusia a impus vineri o reducere drastică a ajutorului umanitar transfrontalier adus din 2014 populaţiei siriene, care a fost prelungit de Consiliul de Securitate al ONU pentru doar şase luni şi doar prin două puncte de frontieră cu Turcia, potrivit AFP, scrie agerpres.

După mai multe concesii din partea occidentalilor la sfârşitul lunii decembrie, o rezoluţie a Germaniei şi Belgiei a fost adoptată în acest sens cu 11 voturi, patru ţări abţinându-se: Rusia, China, SUA şi Regatul Unit.

Citește și : Sultanul Omanului a încetat din viață, după o domnie de 50 de ani

Autorizaţia transfrontalieră, reînnoită până în prezent anual de către ONU cu patru puncte de frontieră, expira vineri seară.

Belgia, Germania şi Franţa şi-au exprimat regretul faţă de “reducerea domeniului de aplicare a autorizaţiei”. “11 milioane de sirieni au nevoie de asistenţă umanitară”, a amintit ambasadorul belgian la ONU, Marc Pectseen de Buytswerve.


“Vor muri sirieni cu această rezoluţie”, a apreciat omologul său american Kelly Craft, justificând abţinerea ţării sale. “Este un răspuns inadecvat pentru poporul sirian”, a întărit ambasadoarea britanică Karen Pierce.

Reculul occidentalilor în faţa Rusiei, care era “în poziţie de forţă” în negociere, potrivit termenilor unui diplomat, permite salvarea mecanismului de ajutor transfrontalier internaţional chiar dacă acesta din urmă este redus considerabil.

Acest ajutor este vital în special pentru aproape 3 milioane de sirieni izolaţi în regiune Idlib (nord-vest), unde luptele şi bombardamentele s-au intensificat de câteva săptămâni.

Rezoluţia adoptată extinde autorizaţia transfrontalieră până în 10 iulie. Ea suprimă punctele de trecere situate la frontierele cu Iordania (la Al-Ramtha, neutilizat de mult timp) şi cu Irakul, la Al Yarubiyah, prin care tranzita un important ajutor medical în beneficiul a 1,3 milioane de locuitori din nord-estul sirian.

La insistenţa Germaniei şi a Belgiei, un raport a fost cerut de asemenea secretarului general al ONU înainte de sfârşitul lunii februarie despre posibilităţile de a găsi alternative abandonării punctului de trecere de la Al Yarubiyah.

La 20 decembrie, Rusia, susţinută de China şi-a folosit dreptul de veto – al 14-lea de la începutul conflictului în 2011- faţă de un prim text al Germaniei, Belgiei şi Kuweitului care prevedea o prelungire a ajutorului pentru un an cu trei puncte de frontieră: două în Turcia, la Bab al-Salam şi Bab al-Hawa şi cel de la Al Yarubiyah, în Irak.

La vremea respectivă, SUA denunţaseră un veto “ruşinos”. “Aveţi sânge pe mâini”, adăugase secretarul de stat american Mike Pompeo la adresa Moscovei şi Beijingului.

Citește și : Iranul RECUNOAȘTE că a doborât ‘dintr-o eroare’ avionul ucrainean

În timpul negocierilor, poziţia americană nu a fost totuşi dintre cele mai subtile, relevă un diplomat sub rezerva anonimatului. Washingtonul a început prin a cere cinci puncte de trecere, înainte de a da înapoi pentru a ajunge la trei, iar apoi la două. SUA au jurat de asemenea că Moscova nu va merge până la veto, în mod eronat, adaugă această sursă.

Tot afirmând că vrea să prelungească ajutorul transfrontalier în nordul ţării, Rusia propusese în decembrie partenerilor săi o rezoluţie care prevedea o prelungire cu şase luni a acestuia prin două puncte de trecere în Turcia. Ceea ce în final a fost acceptat vineri.

La vremea respectivă, acest text nu obţinuse cele nouă voturi necesare adoptării sale, SUA, Regatul Unit şi Franţa votând împotrivă.

Odată cu reducerea drastică a autorizaţiei transfrontaliere, Rusia vrea să facă recunoscută reluarea controlului Damascului în ultimul an asupra teritoriului sirian, conform diplomaţilor. Moscova consideră că autorizaţia transfrontalieră este o “atingere adusă suveranităţii şi este o realitate”, susţine unul dintre ei sub rezerva anonimatului.

Într-un comunicat difuzat de biroul său, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, luând act de decizia Consiliului de Securitate, a subliniat vineri seara “importanţa unui acces umanitar durabil, fără obstrucţii şi sigur, tuturor civililor aflaţi în nevoie” în Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.