StiripesurseDiasporaRusia îşi continuă atacurile cu rachete asupra Ucrainei înainte de aşteptata...

Rusia îşi continuă atacurile cu rachete asupra Ucrainei înainte de aşteptata ofensivă a Kievului

Publicat:

Rusia şi-a continuat duminică atacurile cu rachete asupra Ucrainei înainte de mult aşteptata contraofensivă a Kievului, vizând un obiectiv industrial din regiunea Mikolaiv (sud), au anunţat autorităţile ucrainene, citate de Reuters, potrivit agerpres

Şeful administraţiei militare a regiunii, Vitali Kim, a indicat într-o postare pe o reţea de socializare că o clădire şi o zonă a unei întreprinderi neprecizate au fost avariate în cursul nopţii trecute după ce bombardiere ruseşti cu rază lungă de acţiune au lansat asupra regiunii Mikolaiv cinci rachete de croazieră de tipul Kh-22.

Citește și : Ucraina susţine că ruşii au folosit muniţie cu fosfor la Bahmut – VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ihnat, a declarat duminică dimineaţă la televiziunea locală că, în total, şase astfel de rachete au fost lansate asupra Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar că niciuna dintre ele nu şi-a atins ţinta.

În regiunea Harkov (est), cel puţin cinci persoane au fost rănite după ce o rachetă S-300 a lovit o parcare din oraşul Balaklia, a declarat guvernatorul Oleh Siniehubov.


Forţele ruse şi-au intensificat loviturile cu rachete cu rază lungă de acţiune asupra ţintelor civile şi infrastructuri în ultimele zile.

Alertele de raid aerian au răsunat timp de mai multe ore noaptea trecută în două treimi din Ucraina, de la Kiev şi regiunile situate la vest de capitala ucraineană până în totul estul şi sudul ţării.

Responsabili de la Kiev şi din regiunea Dnipropetrovsk (sud-est) au comunicat despre doborârea unei drone de recunoaştere şi respectiv a uneia kamikaze la primele ore ale dimineţii.

Ocupanţii ruşi sunt foarte neliniştiţi înaintea contraofensivei, efectuând în mod constant operaţiuni de recunoaştere cu drone în încercarea de a detecta unde va începe exact contraofensiva, a declarat şeful administraţiei militare din regiunea Mikolaiv, Vitali Kim, citat de Unian.

Loviturile nocturne au coincis cu rapoartele presei ucrainene şi ruse privind multiple explozii în Crimeea ocupată de Rusia.

Baza, un canal Telegram legat de forţele de ordine ruse, a relatat că Ucraina a trimis o serie de drone deasupra peninsulei, iar apărarea antiaeriană rusa a doborât cel puţin una deasupra portului Sevastopol, baza Flotei ruse din Marea Neagră, fără să facă victime.

Ucraina a lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică peste 10 atacuri cu drone asupra peninsulei Crimeea, inclusiv trei asupra portului Sevastopol, a indicat un oficial pro-rus în cursul dimineţii, adăugând ca sistemele de apărare antiaeriană ruse au respins toate atacurile ucrainene asupra oraşului Sevastopol.

“Niciun obiectiv (din Sevastopol) nu a fost avariat”, a declarat Mihail Razvojaev, guvernatorul Sevastopolului, instalat de Moscova, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Pagubele provocate de loviturile aplicate în alte zone ale peninsulei Crimeea nu sunt deocamdată cunoscute.

Explozii s-au auzit la Sevastopol şi Saki – unde se află o bază aeriană rusă – precum şi în alte părţi din Crimeea, potrivit canalelor ucrainene Telegram.

Reuters precizează că nu a putut verifica toate aceste informaţii în mod independent.

Loviturile împotriva obiectivelor deţinute de Rusia s-au intensificat în ultimele două săptămâni, în special în Crimeea. Ucraina, fără a confirma vreun rol în aceste atacuri, susţine că distrugerea infrastructurilor inamice face parte din pregătirea asaltului terestru planificat.

Citește și : Ucraina anunţă că a doborât o rachetă supersonică rusă Kinjal cu ajutorul sistemului american Patriot

Se aşteaptă ca armata ucraineană să organizeze o contraofensivă în următoarele săptămâni pentru a recupera teritoriile ocupate de Rusia în est şi sud.

În oraşul Herson (sud), pe care Ucraina l-a eliberat în noiembrie trecut, dar care se află sub focul constant al ruşilor, şase persoane au fost ucise în ultimele 24 de ore în lovituri separate, a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Oleksandr Prokudin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.