StiripesurseȘtirile zileiRusia îşi linişteşte 'fanii'! Ce spune Putin despre vaccinul antiCOVID

Rusia îşi linişteşte ‘fanii’! Ce spune Putin despre vaccinul antiCOVID

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că toate vaccinurile ruseşti împotriva COVID-19 sunt eficiente, adăugând că Rusia va înregistra în curând un al treilea vaccin împotriva noului coronavirus, informează agenţia Ria Novosti, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Rusia a lansat vaccinul Sputnik V pe piaţa internă în pofida faptului că faza 3 a studiilor clinice nu a fost încă finalizată. Ministerul rus al Sănătăţii a declarat luni că Sputnik V are o eficienţă de peste 90%, afirmaţie făcută la scurt timp după ce grupurile farmaceutice Pfizer Inc. şi BioNTech au făcut acelaşi anunţ în legătură cu vaccinul lor experimental dezvoltat împotriva COVID-19.

Citește și : PACE în Nagorno-Karabah! Sub umbrela Rusiei, statele beligerante au semnat acordul

“Există deja două vaccinuri înregistrate şi studiile au arătat şi au confirmat că, în primul rând, aceste vaccinuri sunt sigure şi nu au efecte secundare grave după utilizare şi, în al doilea rând, sunt eficiente”, a declarat Vladimir Putin prin videoconferinţă de la summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS).

Totodată, Putin a mai spus că Moscova este pregătită să coopereze în ceea ce priveşte vaccinurile împotriva noului coronavirus şi a convenit cu premierul pakistanez Imran Khan că vaccinarea ar trebui să fie disponibilă la scară largă pentru toată lumea, relatează TASS.


“Vă sugerăm să nu politizaţi aceste procese, având în vedere că oamenii din întreaga lume au astăzi nevoie de aceste medicamente, fără nicio exagerare”, a mai spus el.

Citeşte şi: Petrecere cu COVID la Casa Albă! Un ministru şi un activist republican au plecat acasă infectaţi

“Suntem gata să lucrăm cu toate ţările lumii şi, bineînţeles, cu partenerii noştri din cadrul OCS”, a mai spus preşedintele rus.

Rusia a raportat marţi 20.977 de noi infectări cu coronavirus şi 368 de decese. În ţară au fost înregistrate 1.817.109 de cazuri, Rusia fiind a cincea ţară din lume, după Statele Unite, India, Brazilia şi Franţa, în ceea ce priveşte numărul de infectări cu COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zeci de mii de apeluri la urgență într-o săptămână

Pe parcursul săptămânii trecute, în Sistemul Informațional Automatizat al Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 au fost înregistrate 45.036 de apeluri, ceea...

SFS a încasat 1,2 miliarde lei la Bugetul public național într-o săptămână

Încasările la Bugetul public național (BPN) administrate de Serviciul Fiscal de Stat, conform informațiilor operative, în perioada 15-19 iunie 2026 constituie circa 1,2 miliarde...

CSP critică proiectul noii legi a salarizării

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) nu susține proiectul noii legi a salarizării în sectorul public, motivând că acesta nu ține cont de particularitățile sistemului...

António Costa: „Vom susține Republica Moldova la fiecare pas spre aderarea la UE”

Președintele Consiliului European, António Costa, a apreciat progresele realizate de Republica Moldova pe calea integrării europene și a felicitat autoritățile de la Chișinău pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.