StiripesurseȘtirile zileiRusia îşi va finaliza infrastructura pentru submarinele echipate cu torpile Poseidon...

Rusia îşi va finaliza infrastructura pentru submarinele echipate cu torpile Poseidon către 2024

Publicat:

Rusia intenţionează să finalizeze către începutul anului 2024 construcţia infrastructurii sale de coastă la Oceanul Pacific pentru baza submarinelor sale nucleare care vor transporta super-torpile cu capacitate nucleară Poseidon, a anunţat luni agenţia de stat de presă TASS, citată de Reuters, potrivit agerpres.

Rusia a declarat în ianuarie că a produs primul set de torpile Poseidon, la patru ani după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat un tip fundamental nou de armă nucleară strategică, susţinând că aceasta va avea propria sa alimentare nucleară.

Citeşte şi: Germania este paralizată de una dintre cele mai mari greve din ultimele decenii – Black News

Există puţine detalii confirmate despre Poseidon în spaţiul public, dar în esenţă se pare că ar fi o combinaţie între o torpilă şi o dronă care poate fi lansată de pe un submarin nuclear.

Torpilele sunt în curs de dezvoltare pentru a fi desfăşurate pe submarinele cu propulsie nucleară Belgorod şi Habarovsk, potrivit TASS.


“Lucrările de construire a infrastructurii de coastă pentru baza a două submarine speciale în Kamceatka ar urma să fie finalizată către începutul anului viitor”, a declarat pentru TASS o sursă anonimă din domeniul apărării.

Baza de submarine cu rachete balistice nucleare a Flotei Rusiei din Pacific este situată pe coasta de sud-est a Peninsulei Kamceatka, în Extremul Orient rus.

Oceanul Pacific şi Marea Ohoţk scaldă coastele de est şi de vest ale Peninsulei Kamceatka.

Sursa a declarat pentru agenţia de presă TASS că un nou division este în curs de formare ca parte a forţelor submarine ale Flotei din Pacific, care va include nu numai Belgorod şi Habarovsk, ci şi alte submarine.

Noile submarine speciale vor participa la îndeplinirea sarcinilor de “descurajare strategică”, a declarat interlocutorul TASS.

Modernizarea majoră a bazei nucleare a Rusiei intervine pe fondul tensiunilor tot mai mari între SUA şi China cu privire la influenţa în Pacificul de Vest.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat – duminică- că Moscova nu a creat o alianţă militară cu China, dar el şi liderul chinez Xi Jinping au promis să-şi strângă legăturile, inclusiv în domeniul militar, în cursul întrevederii de săptămâna trecută, cu ocazia vizitei preşedintelui chinez în Rusia.

TASS notează că nu are o confirmare oficială a acestor informaţii.

Citeşte şi: Preşedintele Israelului cere oprirea ‘imediată’ a reformei judiciare – Black News

Potrivit TASS, submarinul Belgorod urmează să servească în cadrul Flotei Rusiei din Pacific. Pentru acest submarin a fost realizat primul set de supertorpile Poseidon. Acest submarin din Proiectul 09852 a intrat în dotarea flotei ruse, fără arma sa principală, la 8 iulie 2022. În prezent, Belgorod se află în probe în Flota Nordului.

Submarinul Habarovsk din Proiectul 09851 este în curs de finalizare la şantierul Sevmaş din Severodvinsk, regiunea Arhanghelsk (nord-vestul Rusiei).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.