StiripesurseDiasporaRusia pare a fi autoarea scurgerii documentelor Pentagonului despre războiul din...

Rusia pare a fi autoarea scurgerii documentelor Pentagonului despre războiul din Ucraina (oficiali americani)

Publicat:

Rusia sau elemente proruse se află probabil în spatele scurgerii pe social media a mai multor documente militare clasificate ale SUA despre războiul din Ucraina, ajutorul militar occidental oferit acestei ţări şi pregătirea aşteptatei contraofensive ucrainene, au declarat vineri agenţiei Reuters oficiali americani care au solicitat anonimatul, potrivit agerpres.  

Oficial, Pentagonul a refuzat deocamdată să se exprime asupra autenticităţii documentelor apărute pe reţelele de socializare Twitter şi Telegram şi clasificate ‘Secret’ şi ‘Top Secret.’ Departamentul Apărării al SUA “are cunoştinţă despre relatările din postările de pe social media şi examinează chestiunea”, s-a limitat să răspundă Sabrina Singh, o purtătoare de cuvânt a Pentagonului. Dar o scurgere a unor documente atât de sensibile este foarte neobişnuită şi implică automat declanşarea unei anchete serioase.

Citește și: Un bărbat înarmat ar fi încercat să pătrundă în clădirea Ministerului Apărării de la Moscova

Postul CNN relatează că a examinat imaginile, dar nu-şi dă seama dacă documentele sunt sau nu autentice. Totuşi, oficiali americani au declarat acestui post că ele par a fi reale şi extrase din rapoarte zilnice mai ample ale Pentagonului despre războiul din Ucraina, dar au fost editate pe alocuri.

De partea sa, Kievul afirmă că documentele sunt trucate şi “nu au nimic de-a face cu adevăratele planuri ale Ucrainei”, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski susţinând că Rusia va vedea care sunt adevăratele planuri după ce va începe contraofensiva ucraineană.


Una dintre imaginile cu respectivele documente listează sistemele de arme occidentale de care dispune în prezent Ucraina, termenele estimative pentru livrările de arme şi muniţii suplimentare şi capacitatea actuală şi previzionată a trupelor ucrainene de a le folosi în urma instruirii oferite de aliaţii care-i furnizează echipamente militare. Sunt menţionate şi date despre ritmul în care Ucraina consumă muniţiile destinate lansatoarelor multiple de rachete HIMARS. Alte documente se referă la operaţiunile logistice şi de geniu, precum şi la propuneri de planuri şi strategii.

De asemenea, o hartă arată situaţia războiului la 1 martie, cu amplasarea şi dimensiunea efectivelor ruse şi ucrainene. Acest document cuprinde şi o estimare a pierderilor suferite de fiecare tabără, în rândul trupelor ruse pierderile menţionate fiind de 16.000-17.500 de soldaţi ucişi în luptă, aceasta fiind una din informaţiile ce pare să fi fost editată, întrucât bilanţul este mult sub estimarea Pentagonului.

Întrebat de CNN despre aceste imagini care circulă pe Twitter şi Telegram, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a răspuns că oricum Rusia nu are “nici cea mai mică îndoială despre implicarea directă sau indirectă a SUA şi NATO în conflictul dintre Rusia şi Ucraina”.

Citește și:  Bolnav de leucemie, Berlusconi este optimist: ‘Voi reuşi şi de data asta!’

“Acest nivel de implicare creşte, creşte treptat”, a adăugat Peskov. “Urmărim acest proces. Desigur, toată povestea devine mai complicată, dar nu poate influenţa deznodământul operaţiunii speciale (numele dat de Moscova războiului pornit contra Ucrainei, n.red)”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.