Rusia promite să răspundă în acelaşi mod dacă UE îi foloseşte activele îngheţate

Publicat:

Rusia promite să răspundă în acelaşi mod dacă UE îi foloseşte activele îngheţate

Moscova a promis joi că va răspunde în acelaşi mod dacă Uniunea Europeană va merge înainte cu un plan de a folosi din profiturile generate din activele ruseşti îngheţate în UE pentru a le preda Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi TASS.

UE îşi propune să folosească veniturile generate din fonduri îngheţate de aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele băncii centrale ruse – pentru a face presiuni asupra Moscovei să retragă forţele armate pe care le-a trimis în Ucraina -, putând colecta în cele din urmă aproximativ 16 miliarde de dolari, potrivit stiripesurse.ro.


Citeşte şi: Uniunea Europeană poate face R. Moldova mai puternică

“Avem şi noi suficiente active care sunt îngheţate aici, în conturi de tip C”, a declarat ministrul de finanţe Anton Siluanov într-un interviu la canalul TV Rossia 24.

“Cifrele nu sunt mici, veniturile din utilizarea acestor fonduri sunt substanţiale şi, cu siguranţă, pot de asemenea fi folosite dacă o decizie este luată de partenerii noştri neprietenoşi”, a spus el.

Procurori din Germania au declarat miercuri că solicită confiscarea a peste 720 de milioane de euro (790 milioane de dolari) din contul bancar din Frankfurt al unei instituţii financiare ruse.

O sursă familiarizată cu problema a declarat pentru Reuters că instituţia este Depozitul Naţional de Reglementări (NSD), agentul de plăţi naţional deţinut de Bursa din Moscova, care joacă un rol important în sistemul financiar al Rusiei ca intermediar cheie pe pieţele internaţionale.

Într-o conferinţă de presă la Tunis, ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a numit pe liderii germani “o bandă de hoţi” după ce a fost întrebat despre planurile Berlinului, şi a spus că ei au luat lecţii de la Washington, potrivit Reuters.

Rusia promite să răspundă în acelaşi mod dacă UE îi foloseşte activele îngheţate

“Sunt hoţi, am înţeles demult asta. Au fost hoţi în sensul acesta, ştiţi, politic, în sensul de a refuza înţelegerile, în sensul de a încerca să înşele pe cineva. Dar acum sunt hoţi în sens literal”, a precizat el, citat de agenţia oficială de presă rusă TASS.

În plus, Lavrov a notat că Statele Unite, în “contacte închise”, le explică europenilor “cum să schimbe legile” pentru a lua şi fura bunurile ruseşti.

Citeşte şi: Radu Marian ‘a dat de greu’ în troleibuz: ‘Am încercat, nu lucrează’

“Cum ei (occidentalii) aleargă acum cu această idee de a găsi nişte modalităţi legale de a confisca bunurile ruseşti sau, după cum am înţeles, ca un prim pas, confisca profiturile pe care le primesc din aceste active şi de a le trimite către Ucraina”. “Europenii încă mai păstrează unele semne de respect pentru propriile legi, aşa că întârzie să ia aceste decizii. Dar, conform datelor noastre, americanii, în contacte închise, le explică cum să schimbe aceste legi pentru a lua totul şi în final să fure”, a spus el.

“Ei bine, să vedem. Astăzi, ministrul rus de finanţe Anton Siluanov, după părerea mea, a comentat un subiect similar şi a spus că, dacă o astfel de confiscare are loc fizic, avem şi noi ce să confiscăm ca răspuns”, a adăugat Lavrov.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.