Rusia și-ar putea diminua dispozitivul militar din Siria (Valeri Gherasimov)

Publicat:

Şeful Statului Major rus Valeri Gherasimov a anunţat joi, la Soci, că este posibil ca Rusia să-şi diminueze dispozitivul militar trimis în Siria, relatează agerpres .

Sprijinul militar acordat de Rusia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, mai ales prin lovituri aeriene, a fost crucial în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI) şi a forţele de opoziţie din Siria.


‘Dumnezeu va decide cum (o reducere a forţei militare ruse) va avea loc, însă probabil se va întâmpla’, a declarat Valeri Gherasimov pentru jurnalişti, în marja unei întâlniri între preşedintele rus Vladimir Putin şi importanţi oficiali ai armatei ruse la Soci.

Şeful Statului Major rus nu a dorit să ofere o dată şi nivelul la care vor fi reduse forţele ruse din Siria.

Vladimir Putin s-a întâlnit cu Assad lunea trecută la Soci şi a discutat în legătură cu trecerea de la operaţiunile militare la căutarea unei soluţii politice la conflictul din Siria.

Miercuri, Putin a obţinut sprijinul Turciei şi pe cel al Iranului pentru a găzdui o conferinţă de pace privind Siria, preluând rolul central în efortul diplomatic de a se pune capăt războiului civil de peste şase ani din Siria.

Citește și : Ministrul german de externe, Sigmar Gabriel, şi-a anulat călătoria în Irak după o dispută cu Bagdadul

În martie anul trecut, liderul de la Kremlin a declarat că Rusia şi-a atins obiectivele în Siria şi a dispus retragerea cele mai mari părţi a contingentului său din această ţară.

Cu toate acestea, coaliţia condusă de SUA în Siria a afirmat că după acest anunţ forţa militară rusă din Siria a rămas la acelaşi nivel.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lilian Carp: 30 de legi privind combaterea spălării banilor vor fi modificate

Lilian Carp: 30 de legi privind combaterea spălării banilor vor fi modificate În procesul de aderare la UE, Moldova va avea acces la fonduri de...

Belarusul sporeşte securitatea graniţei cu Ucraina

Belarusul sporeşte securitatea graniţei cu Ucraina Serviciul de frontieră şi Ministerul Apărării ale Belarusului iau măsuri pentru a întări securitatea graniţei cu Ucrainei în urma...

Istoriile de succes ale refugiaților ucraineni au fost prezentate în Parlament

Istoriile de succes ale refugiaților ucraineni au fost prezentate în Parlament 12 istorii de succes ale refugiaților ucraineni, care și-au găsit în Republica Moldova...

Unde sunt cele mai bune salarii din lume şi care este leafa moldovenilor

Unde sunt cele mai bune salarii din lume şi care este leafa moldovenilor Salariile nete în anumite țări sunt cu adevărat atractive, stabilite în funcție...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.