Rusia rămâne inflexibilă la presiunile internaţionale privind ajutorul umanitar din Siria

Publicat:

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) şi mai multe ţări au făcut presiuni miercuri asupra Rusiei pentru ca aceasta să nu se opună prelungirii autorizaţiei ONU pentru transport de ajutor umanitar transfrontalier către Siria, însă Moscova rămâne inflexibilă, invocând suveranitatea siriană, informează joi AFP, potrivit agerpres.

“Îi îndemn insistent pe membrii Consiliului să ajungă la un consens asupra autorizării de operaţiuni transfrontaliere, ce reprezintă canal de susţinere vital”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în faţa Consiliului de Securitate al ONU. “Neprelungirea autorizaţiei Consiliului ar avea consecinţe devastatoare. Poporul sirian are extrem de mare nevoie (de asistenţă) şi este esenţial să mobilizăm toate capacităţile noastre, pe toate canalele”, a insistat secretarul general al ONU.


Citeşte şi: Ministrul brazilian al mediului a demisionat! Este bănuit de implicare în mafia lemnului din Amazonia!

Au fost lansate negocieri asupra unui proiect de rezoluţie înaintat de Irlanda şi de Norvegia, doi membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate. Proiectul de rezoluţie trebuie votat înainte ca autorizaţia ONU să expire, pe 10 iulie, însă riscul unui nou veto rus este ridicat.

Mecanismul transfrontalier “este un anacronism de multă vreme” şi “trebuie întărită suveranitatea şi integritatea teritorială a Siriei”, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, respingând ideea unei noi prelungiri a autorizaţiei în vigoare din 2014.

Dintre cele patru puncte de intrare în Siria, ajutorul a trecut anul trecut, la presiunea rusă, printr-un singur punct, în Bab al-Hawa, la frontiera turco-siriană. Ajutorul transportat astfel ajunge la circa trei milioane de persoane ce trăiesc în provincia Idleb, bastion al insurgenţilor care continuă să se sustragă controlului Damascului.

Această regiune este “un refugiu pentru terorişti şi jihadişti radicalizaţi”, a afirmat diplomatul rus, apreciind că este “ridicol” să se spună, cum o fac occidentalii, că alternativa unui ajutor care să tranziteze prin Damasc liniile frontului nu este viabilă.

Toate ţările occidentale resping această alternativă, subliniind că birocraţia şi ambiţia politică fac inoperabilă transportarea de ajutor umanitar prin interiorul ţării.

Citeşte şi: Şapte mitropoliţi greci au fost ATACAŢI cu vitriol

Într-o scrisoare adresată marţi secretarului general al ONU şi Consiliului de Securitate, circa 30 de ţări au îndemnat la o reînnoire a autorizaţiei transfrontaliere, crescând presiunea asupra Rusiei.

“Reînnoirea mecanismului transfrontalier este esenţială pentru a asigura distribuirea directă şi continuă a dozelor de vaccin către toţi sirienii prin sistemul COVAX. Suprimarea lui ar avea un efect paralizant asupra a milioane de sirieni”, au mai adăugat statele semnatare, de pe continente diferite.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.