StiripesurseȘtirile zileiRusia respinge acuzaţiile ONU privind discriminarea tătarilor din Crimeea

Rusia respinge acuzaţiile ONU privind discriminarea tătarilor din Crimeea

Publicat:

Kremlinul a respins miercuri acuzaţiile ONU privind “violări” ale drepturilor omului şi “practici discriminatorii” vizând tătarii din Crimeea în această peninsulă ucraineană anexată în 2014 de Rusia, informează AFP, potrivit agerpres.

Adunarea Generală a ONU a adoptat marţi o rezoluţie condamnând “violările şi abuzurile comise, precum şi măsurile şi practicile discriminatorii aplicate de autorităţile de ocupaţie ruse faţă de locuitori ai Crimeii temporar ocupate, în special tătari din Crimeea”.

Citeşte şi: Comisia Europeană a activat Articolul 7 împotriva Poloniei

În această rezoluţie adoptată cu 70 de voturi pentru, 26 împotrivă şi 76 de abţineri, Adunarea condamnă de asemenea “impunerea ilegală de către Federaţia Rusă a legilor, jurisdicţiei şi administraţiei sale în Crimeea”.

“Considerăm că aceste formulări sunt incorecte şi nu suntem de acord cu ele”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.


Crimeea a fost anexată de Moscova în martie 2014 în urma unui referendum aprobat cu o majoritate zdrobitoare, considerat ilegal de Kiev şi ţările occidentale, aminteşte France Presse.

Anexarea Crimeii a condus la o serie de sancţiuni europene şi americane impuse Moscovei, încă în vigoare.

Tătarii din Crimeea, o comunitate musulmană vorbitoare de limbă turcică şi care s-a opus anexării, sunt supuşi unei presiuni puternice din partea autorităţilor ruse.

Citeşte şi: BĂTAIE generală într-o tabără de refugiaţi din Grecia. Zeci de oameni au fost răniţi

Justiţia rusă a interzis şi a calificat ca “organizaţie teroristă” Medjlis, adunarea tătarilor din Crimeea, şi a închis canalul de televiziune al acestei comunităţi.

Zeci de militanţi tătari fac de asemenea obiectul urmăririi penale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.