StiripesurseȘtirile zileiRusia şi Italia NU-L recunosc pe Juan Guaido preşedinte al Venezuelei

Rusia şi Italia NU-L recunosc pe Juan Guaido preşedinte al Venezuelei

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că Rusia nu îl recunoaşte drept preşedinte al Venezuelei pe liderul opoziţiei de la Caracas, Juan Guaido, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Guaido, care s-a autoproclamat şef al statului pe 23 ianuarie, a declarat joi agenţiei Reuters că a trimis mesaje Rusiei şi Chinei, principalele creditoare ale Venezuelei şi susţinătoare la ONU ale regimului preşedintelui ales, Nicolas Maduro, cerându-le să îşi schimbe poziţia şi să nu mai sprijine actuala putere de la Caracas.

Citeşte şi: Eminenţa cenuşie de la Casa Albă îi cere lui Maduro să accepte amnistia

“Nu am primit încă niciun mesaj. Dacă sau când îl vom primi, îl vom analiza”, a declarate Peskov presei.

De asemenea, purtătorul de cuvânt a negat orice implicare a Rusiei în vânzarea aurului venezuelean.


Conform unor informaţii publicate de presa rusă, la Moscova se aflau circa 30 de tone de aur din rezervele Venezuelei, care se ridicau la 150 de tone, dar au scăzut în noiembrie la 132 de tone, cel mai mic nivel din ultimii 75 de ani, potrivit datelor oficiale. 

În aceeaşi ordine de idei, vicepremierul italian şi lider al Mişcării 5 Stele (M5S), Luigi di Maio, a justificat refuzul guvernului său de a nu-l recunoaşte pe Juan Guaido ca preşedinte al Venezuelei prin faptul că acesta “nu a fost ales de popor”, transmite EFE.

El a arătat că schimbarea o decid cetăţenii venezueleni, iar Italia, ca ţară democrată, consideră că trebuie create toate condiţiile pentru a favoriza noi alegeri.

Citeşte şi: Germania îşi înlocuieşte vechile sale avioane de luptă

Luigi di Maio a explicat astfel abţinerea eurodeputaţilor italieni membri ai partidelor ce formează coaliţia de guvernare de la Roma, Liga şi Mişcarea 5 Stele (M5S), la votul rezoluţiei din Parlamentul European, prin care acest for l-a recunoscut joi pe opozantul Juan Guaido drept “preşedinte interimar legitim” al Venezuelei şi le-a cerut tuturor ţărilor UE să facă acelaşi lucru.

Di Maio a precizat că guvernul său nu îl recunoaşte nici pe Nicolas Maduro şi că singurul lucru pe care îl susţine este organizarea de “alegeri democratice care să stabilească cine conduce Venezuela”.

Liderul formaţiunii antisistem M5S a argumentat că în trecut s-au comis erori prin “intervenţiile statelor occidentale în alte state”.

“Principalul interes pe care îl avem este evitarea unui război în Venezuela, (să se comită) aceeaşi eroare ca în Libia şi pe care acum o recunosc cu toţii. Trebuie să evităm să se întâmple la fel în Venezuela”, a adăugat di Maio.

Şi subsecretarul de stat din MAE italian, Manilo Di Stefano, a dat joi exemplu intervenţia în Libia.

“Italia continuă să sprijine o acţiune diplomatică de mediere cu alte state pentru a ajunge la un proces care să conducă la alegeri fără ultimatum”, a mai arătat Luigi di Maio.

În ce priveşte decizia Romei, Guaido a declarat, pentru televiziunea publică italiană RAI2, că Venezuela nu este Libia şi a cerut Italiei să “facă ceea ce trebuie deoarece zilele (în Venezuela) se numără în vieţi pierdute”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În faţa expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la “păstrarea valorilor” de la începuturile WWW

Confruntat cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la "păstrarea...

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.