StiripesurseDiasporaRusia şi Ucraina au finalizat negocierile de pace şi vor organiza...

Rusia şi Ucraina au finalizat negocierile de pace şi vor organiza o a doua rundă

Publicat:

Oficialii din Rusia şi Ucraina au încheiat luni discuţiile de pace şi se vor întoarce în capitalele lor pentru consultări suplimentare înainte de o a doua rundă de negocieri, a declarat consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, citat de agenţia de presă RIA – transmite Reuters, potrivit agerpres.   

”Părţile au stabilit o serie de priorităţi şi teme care necesită anumite decizii” înainte de o a doua rundă de discuţii, a declarat Podoliak, citat de AFP.

Citește și: Lavrov şi-a anulat deplasarea la sediul ONU din Geneva

Negocierile, care s-au desfăşurat în regiunea Gomel, la frontiera dintre Ucraina şi Belarus, în încercarea de a obţine o încetare a ostilităţilor în cadrul ofensivei ruse împotriva Ucrainei, s-au încheiat după cinci ore, a declarat Leonid Sluţki, unul dintre membrii delegaţiei ruse.

O nouă întâlnire va avea loc în zilele următoare, a precizat Sluţki, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Duma, pentru televiziunea rusă de stat, relatează EFE.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.