StiripesurseExterneRusia spune că a ucis mercenari străini, în special francezi, într-o...

Rusia spune că a ucis mercenari străini, în special francezi, într-o lovitură asupra oraşului Harkov

Publicat:

Rusia spune că a ucis mercenari străini, în special francezi, într-o lovitură asupra oraşului Harkov

Rusia a declarat miercuri că forţele sale au efectuat cu o zi în urmă o lovitură de precizie asupra unei clădiri ce găzduia “luptători străini” în cel de-al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, informează Reuters.

Ministerul rus al Apărării a precizat că luptătorii erau în mare parte mercenari francezi, iar clădirea a fost distrusă, peste 60 de persoane fiind ucise. Ministerul nu a furnizat dovezi, iar Reuters nu a putut verifica afirmaţiile, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Congresul PPE are loc la București înaintea alegerilor europarlamentare

Oficialii locali din Harkov (Harkiv, în ucraineană – n.r.) au declarat că două rachete ruseşti au lovit marţi o zonă rezidenţială din centrul oraşului, rănind 17 persoane, dintre care două grav, şi au avariat serios case.

Potrivit unei postări pe aplicaţia de mesagerie Telegram a primarului oraşului Harkov, Ihor Terehov, citată de Reuters, rachetele au lovit “exact acolo unde nu există infrastructură militară şi exact acolo unde sunt, de fapt, locuinţe”. El a menţionat de asemenea că “sunt cel puţin zece clădiri avariate”.


“În seara zilei de 16 ianuarie a acestui an, Forţele Armate ale Federaţiei Ruse au efectuat o lovitură de înaltă precizie în punctul de desfăşurare temporară a luptătorilor străini în oraşul Harkov, în principal mercenari francezi. Ca urmare a loviturii, clădirea în care erau staţionaţi mercenarii a fost complet distrusă. Peste 60 de luptători au fost lichidaţi, mai mult de 20 duşi în instituţii medicale”, potrivit ministerului rus, citat, la rândul său, de agenţia oficială de presă TASS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.