StiripesurseȘtirile zileiRusia SUSPENDĂ circulaţia feriboturilor între Vladivostok şi Coreea de Nord

Rusia SUSPENDĂ circulaţia feriboturilor între Vladivostok şi Coreea de Nord

Publicat:

Circulaţia feriboturilor care leagă Rusia de Coreea de Nord a fost suspendată pe termen nedeterminat. Ambarcaţiunile făceau legătura între Vladivostok şi portul nord-coreean Rason. Chiar dacă la prima vedere am putea crede că această măsură ar fi fost luată pe fondul escaladării ternsiunilor din regiune, directorul companiei de transport naval rus a respins această ipoteză: “Este vorba de o chestiune contractuală. Din păcate, nu am reuşit să găsim un orar comun cu partenerii nord-coreeni, iar întreg graficul pentru luna septembrie a fost suspendat. Drept urmare, vasele noastre vor înceta să opereze pe această rută”, a spus Vladimir Baranov.

Serviciul de feribot între cele două porturi fusese inaugurat în luna mai 2017.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.