StiripesurseRăzboi in UcrainaRusia susţine că transferul de avioane F-16 către Ucraina va ridica...

Rusia susţine că transferul de avioane F-16 către Ucraina va ridica problema implicării NATO în conflict

Publicat:

Transferul de avioane de luptă F-16 către Ucraina va ridica problema privind rolul NATO în conflict, a declarat luni un oficial rus de rang înalt, acuzând Washingtonul că subordonează G7 politicii sale de a provoca o “înfrângere strategică” Rusiei, informează Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele american Joe Biden a aprobat vineri programele de antrenament pentru piloţii ucraineni de F-16, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a asigurat pe Biden că aceste aparate nu vor fi folosite pentru a ataca teritoriul rus.

Citeşte şi: Războiul, criza climatică şi pandemia de coronavirus ameninţă decenii de progres al sistemului global de sănătate – Black News

“Nu există infrastructură pentru operarea de F-16 în Ucraina şi nici numărul necesar de piloţi şi de personal de mentenanţă”, a subliniat ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, în declaraţii publicate pe canalul de mesagerie Telegram al ambasadei. “Ce se va întâmpla dacă avioane de luptă americane vor decola de pe aerodromuri NATO, controlate de ‘voluntari’ străini?”, a spus Antonov.

Ambasadorul rus a declarat că orice atac ucrainean asupra regiunii Crimeea va fi considerat un atac asupra Rusiei.


“Este important ca SUA să fie pe deplin conştiente de răspunsul Rusiei”, a afirmat Antonov.

Ucraina şi-a intensificat bombardamentele asupra unor ţinte ruseşti, în special în Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014.

Antonov a reiterat de asemenea acuzaţia Rusiei conform căreia SUA îşi subordonează agenda ţărilor occidentale. “Washingtonul şi-a subordonat complet membrii G7 politicii sale privind conflictul din Ucraina”, a afirmat Antonov, adăugând că SUA doresc “înfrângerea strategică” a Rusiei.

În timpul summitului lor care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute în Japonia, ţările G7 şi-au exprimat sprijinul pe termen lung pentru Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a participat de asemenea la summit, şi-a exprimat încrederea că Ucraina va primi avioane F-16.

Citeeşte şi: PROTEST în Bulgaria pentru îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă rutieră – Black News

Rusia, care a invadat Ucraina în februarie anul trecut, descrie tot mai mult ceea ce ea denumeşte “operaţiune militară specială” în Ucraina drept o campanie împotriva Occidentului.

Ucraina şi aliaţii săi occidentali califică acţiunile Rusiei drept un război neprovocat care are drept scop ocuparea de teritorii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Rusia a lansat unul dintre cele mai agresive atacuri cu rachete balistice de până acum, în războiul cu Ucraina

Rusia a lansat unul dintre cele mai ample atacuri cu rachete balistice împotriva Ucrainei de la declanșarea invaziei sale pe scară largă, în urmă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.